FacebookTwitterLinkedIn

Papa Leon al XIV-lea, care a oficiat duminică liturghia inaugurală a pontificatului său, s-a angajat să apere învățăturile Bisericii Catolice îndemnând-o în același timp să facă față în mod direct provocărilor moderne.

Adresându-se miilor de credincioși reuniți în Piața Sfântul Petru, Papa Leon a subliniat necesitatea ca cei 1,4 miliarde de catolici să rămână ancorați în tradiția Bisericii fără să devină insulari, spunând că nu este loc pentru propagandă religioasă sau jocuri de putere pe viitor în cadrul instituției, potrivit Reuters și Agerpres.

Reflectând prioritățile predecesorului său, Papa Francisc, Papa Leon a criticat sistemul economic global, care, potrivit suveranului pontif, ”exploatează resursele Terrei și îi marginalizează pe cei săraci”.

A avertizat de asemenea împotriva centralizării puterii în cadrul papalității, spunând că va încerca să guverneze ”fără să cedeze vreodată tentației de a fi un autocrat”.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.