Veniturile sectorului telecom din România au scăzut cu 5% în 2024 față de anul anterior, ajungând la 16,1 miliarde de lei (aproximativ 3,2 miliarde de euro), potrivit raportului publicat vineri de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Potrivit autorității, principalul factor al scăderii a fost diminuarea veniturilor din serviciile de telefonie la nivel angro.
Internetul (fix și mobil) a generat cea mai mare parte din venituri, cu o pondere de 40%, urmat de telefonia mobilă (29%), retransmisia programelor TV (15%), telefonia fixă (8%) și alte servicii de comunicații (8%). După veniturile obținute, primii trei operatori de pe piață au fost Orange (36%), Digi (29%) și Vodafone (24%).
Pe segmentul Internetului fix, numărul conexiunilor a crescut cu 3%, până la 6,8 milioane, 95% dintre acestea permițând viteze de peste 100 Mbps. Totodată, conexiunile cu viteze de cel puțin 1 Gbps au reprezentat 35% din total, iar cele de tip Gigabit au ajuns la 2,4 milioane (+16%), pe fondul extinderii rețelelor de fibră optică FTTH (+8%). Rata de acoperire cu Internet fix la o sută de gospodării a fost de 83%, cu un decalaj semnificativ între urban (89%) și rural (75%). În funcție de numărul de conexiuni, Digi a dominat piața cu o cotă de 72%, urmat de Orange (16%) și Vodafone (10%).
În ceea ce privește Internetul mobil, numărul conexiunilor active a urcat la 21,7 milioane, dintre care 18,6 milioane au folosit rețele 4G sau 5G. Numărul conexiunilor 5G a crescut cu 53%, ajungând la 3,5 milioane, reprezentând 16% din total. Traficul mediu lunar per locuitor a fost de 13 GB, în creștere cu 18%. Pe acest segment, Orange a avut o cotă de 35%, Digi 30%, iar Vodafone 22%.
Pe piața telefoniei mobile, s-au înregistrat 22,8 milioane de cartele SIM active, în scădere cu 3% față de 2023. În timp ce cartelele pe bază de abonament au crescut cu un milion, cele preplătite au scăzut cu 1,8 milioane. Traficul de voce a scăzut cu 3%, până la 58 miliarde de minute, echivalentul a 4 ore și 15 minute lunar per locuitor. Orange a rămas lider cu 35% cotă de piață, urmat de Digi (28%) și Vodafone (25%).
În segmentul TV, numărul abonaților la servicii de retransmisie a rămas la 7,8 milioane, însă tendința de migrare de la serviciile prin satelit (DTH) la cablu s-a menținut, cu o scădere de 138.000 de abonați DTH și o creștere de 188.000 la cablu. Digi deține o cotă de 75% pe această piață, urmată de Orange (13%) și Vodafone (9%).
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.