Ca de obicei în luna aprilie, Forbes Life România vă aduce o ediție mai altfel, dedicată unor femei pe care le admirăm, care ne inspiră și ne bucură. Doamnele din acest an au în comun acea eternă căutare, acea dorință de a face mai bine, de a conduce mai bine, de a lăsa lumea un loc mai bun decât l-au găsit. Lectură plăcută!
TEXTE: RALUCA MICHAILOV; ANA-MARIA PRUNARIU
FOTO: MATEI BUȚĂ / STYLING: LUCIA FAUR
ASISTENȚI STYLING: MARIA CARANICĂ / ALBERTO DUȘE
MAKEUP: MARIA DASCĂLU (CucutaTeInvataTeam); HAIR: ADRIANA URSACI (Endorphin Lab)
Thanks for the cooperation with the Slovak Embassy in Bucharest
Ioana Șelner (stânga) poartă o ținută Weekend Max Mara. Ana Rubeli, rochie COS, perle Katerinimou. Ava Beznoska și Raluca Andrenacci au ținute din garderobele pesonale. Ținutele sunt asortate cu bijuterii Teilor și bijuterii din garderoba personale.
„Nimic nu este cu adevărat pierdut pentru noi, atât timp cât ni-l amintim.” – Ana Rubeli
Ana Rubeli este „vinovată” pentru inițiativa „Aici a stat”, un proiect extraordinar destinat smulgerii din uitare și paragină a caselor și clădirilor vechi din România.
Ce înseamnă pentru tine feminitatea?
Feminitatea pentru mine este un amestec echilibrat între grație și forță, între sensibilitate și determinare, între vulnerabilitate și putere. Echilibrul nu înseamnă întotdeauna un raport de 50-50%, ci mai degrabă o balanță care se înclină într-o parte sau alta în funcție de împrejurare. Feminitatea este personală, este unică pentru fiecare dintre noi și ține de modul în care privim, ascultăm, creăm, inspirăm. Este un record al reflexiei către interior care generează încredere către exterior. Feminitatea ține de rafinament, de o eleganță specială prin care poți influenta lumea cu blândețe și determinare. Mai mult, din punctul meu de vedere, feminitatea caracterizează tot ceea ce ține de cultură, domeniul meu de suflet, căci, iată, „cultura” este, la rândul său, un substantiv de gen feminin.
Tema Summitului și Galei Forbes 50 Cele Mai Influente Femei din România din acest an este „mână de fier în mănușă de catifea” – tu cum vezi feminitatea în afaceri?
Feminitatea este adânc înrădăcinată în esența noastră umană și ne permite să creionăm un reglaj fin pentru a naviga în necunoscut, între zile mai grele sau mai bune, între emoții, între obiective, între cifre și planuri de afaceri, depășind cu grație sau ocolind greutăți, fără a lăsa urme aspre/dure asupra lumii înconjurătoare. Feminitatea în afaceri este adesea asociată cu empatia și inteligența emoțională, însă eu cred că este mult mai mult de atât.
Care este stilul tău de a conduce/inspira/evolua în viața profesională?
La început conduceam și inspiram prin expertiza tehnică: studiile de actuariat derulate în Olanda, la Maastricht, apoi la Institutul și Facultatea de Actuariat din UK m-au pregătit pentru o carieră internațională în domeniul cifrelor. Stăpâneam la perfecție modelele de calcul, variabilele aleatorii, indicatorii statistici. Am folosit puterea exemplului pentru a-mi crește echipele. Apoi studiile de comunicare și PR pe care le făcusem mai mult ca o joacă mi-au oferit metodica pentru a explica însemnătatea cifrelor și probabilităților pe care le calculam prin modele complexe. Complementaritatea celor două domenii m-au ajutat să traduc indicatori matematici către boardul de management și astfel să evoluez în viața mea profesională. Atunci când m-am reîntors în țară, mi-am dorit să cresc cea mai mare echipă de actuari din România. Și după o vreme am reușit. Treptat, expertiza tehnică nu a mai fost esențială, și mi-am dezvoltat abilități de lider având o viziune strategică asupra departamentelor pe care le conduceam. Ulterior, mi-am dezvoltat un stil de leadership colaborativ și empatic, centrat pe oameni și nevoile lor calibrate în business. Cred că pentru fiecare persoană există un rol potrivit, trebuie doar să îl găsim. Și acesta este rolul unui lider: să îndrume oamenii către rolurile lor potrivite, chiar dacă asta înseamnă să ia decizii grele. Și eu am trecut prin roluri diferite, atât local, cât și global, și am învățat mult. Stilul de leadership evoluează odată cu noi înșine, trece prin diverse călătorii, iar astăzi sunt adepta unui stil de leadership pluridisciplinar și autentic: prefer să creez contexte, să motivez prin pasiune, să încurajez oamenii să își descopere povestea personală și să își atingă potențialul fără tipare sau rigori.
Care a fost, până acum, cel mai important moment din carieră?
Cel mai important moment din cariera mea a fost publicarea cărții Mahalale de patrimoniu. Povești care încep cu Aici a stat la Editura Vremea și lansarea ei în cadrul târgului de carte Bookfest, atunci când a fost sold-out. Cartea aceasta, dedicată copiilor mei – care m-au făcut să privesc și să iubesc altfel lumea și patrimoniul –, a fost încununarea unei cercetări de peste doi ani de zile: cercetare de teren, de arhivă, cercetarea micro-istoriei orale a orașului meu în care locuiesc de peste cinci generații.
Ai avut vreodată un punct de cotitură – în viață, în carieră? Cum ai reacționat și ce lecție ai învățat?
Da, atunci când am intrat în primul concediu de maternitate, am început să mă plimb din ce în ce mai mult pe jos, prin oraș, prin cartierul istoric în care locuiesc, împingând căruțul agale, și astfel am ajuns să conștientizez gradul de degradare a clădirilor care ne înconjoară. Mă uitam la clădirile istorice cu ochi de actuar și vedeam probabilități ca ele să cadă la cutremur, să le cadă fațada din similipiatră sau ornamentele din teracotă. Și am făcut un transfer între probabilități și emoție: mi-am dat seama că există o relație ambivalentă între noi și oraș, un transfer de energie. Atunci când ne plimbăm prin cartiere frumoase, echilibrate din punct de vedere urbanistic, pe lângă clădiri restaurate, avem o stare de bine, de calm. Și viceversa: dacă ne plimbăm pe lângă clădiri abandonate, decrepite, ne simțim triști, apăsați, ne enervăm mai ușor. Soluția utopică pentru a ne asigura starea de bine din ipostaza de orășeni conștienți ar fi restaurarea, salvarea, reechilibrarea. Dar desigur că nu este posibil să acoperim mutilările celor cinci decenii de comunism atât de repede și că încă mai avem lupte de dus. Dar mi-am dat seama că pot influența relația dintre mine și oraș dacă învăț să mă raportez altfel la el: să îi înțeleg poveștile de dincolo de ziduri, să îi confer personalitate, suflet. Pentru că nu poți salva ceea ce nu cunoști, am decis să aflu, să învăț, să o iau de la capăt cu studiile, de data aceasta în domeniul patrimoniului, la masterul de Patrimoniu și resurse culturale de la Facultatea de Istorie din cadrul Universității București. Mi-am pus din nou „bereta” de student și am cercetat, am citit, am ascultat, am descoperit mii de povești pe care le așterneam în mediul virtual prin #Aiciastat, un cont de social media început ca toate lucrurile frumoase din viață, dintr-o joacă. Proiectul digital prin care mi-am propus să schimb perspectiva publicului asupra patrimoniului a luat aripi: a responsabilizat apetitul cititorilor mei pentru povești despre arhitecți, scriitori, personalități, poeți, fizicieni, matematicieni care au stat în clădiri istorice. Așa că am fondat Asociația culturală „Aici a stat”, ieșind din online și în offline, organizând evenimente culturale, serate muzicale în clădiri de patrimoniu, tururi ghidate, vânători de comori arhitecturale, moderând evenimente și ținând conferințe. Experiența acumulată în mediul internațional de business m-a ajutat teribil să pot să îmi structurez un discurs, să îmi fac un plan de afaceri, să fac prezentări și să obțin finanțări pentru proiectele mele legate de patrimoniu. După această schimbare de mentalitate, după multă cercetare și câteva proiecte fabuloase, acum reușesc să îmbin viața profesională cu activismul social pentru patrimoniu și cultură; și totul a început cu o plimbare cu ochii larg deschiși prin cartier, plimbând un bebeluș în landou și admirând decorațiunile arhitecturale ale clădirilor istorice din cartierul meu.
Cum îți organizezi viața astfel încât să îți oferi loc de creștere, dar și de odihnă?
Am un ritm clar pentru proiectele mele importante, familie, birou, #Aiciastat, prieteni, călătorii. Eu îmi las mereu loc pentru spontaneitate, și asta implică adesea multă energie. Am rar momente de respiro, dar simt din ce în ce mai mult că e nevoie de ele, pentru a-mi hrăni spiritul și creativitatea. Am crescut cu presiunea productivității, fiecare minut trebuia valorificat, iar în prezent mă lupt cu această voce interioară care mă pune mereu la treabă, în acțiune, în mișcare. Mai ales având doi copii mici, momentele de liniște și odihnă sunt un lux. Mi-a luat câțiva ani de coaching să înțeleg că e important și să stau și să nu fac nimic. Pentru a mă odihni, mă retrag din agitație în locuri dragi, în curte sau în fotoliul preferat din casă, cu o carte în mână. Și îmi domolesc și mintea, și gândurile, și planurile. Adesea, am nevoie de câteva mici (sau mari) trucuri pentru a mă reîncărca: o lumânare parfumată, o plimbare în parc, o vacanță în care îmi limitez folosirea telefonului. Simt că, astăzi, viața mi se derulează ca un echilibru spontan între acțiunile generate de curiozitate (căutând răspunsuri la întrebări de grade diferite de complexitate: ce se află dincolo de aceste ziduri, cum ar fi să mă duc cu fetița mea la balet de astăzi, ce ar însemna să fac un nou master, cum ar fi să scriu o nouă carte) și reflexia bazată pe liniște interioară.
În aceste vremuri de nesiguranță și reașezare, care este ancora ta?
Ancora mea este reprezentată de copiii mei. Încă la vârsta copilăriei mici și dulci, mă învață zilnic lecții prin felul lor de a trăi intens fiecare clipă, de a trăi emoții autentice, de a fi când blânzi și calzi, când vulcanici și energici. Jocul alături de ei mă aduce de fiecare dată în prezent, mă racordează la „acum”, la „astăzi” și mă îndepărtează de planuri posibil efemere și îndepărtate.
La ce principiu nu ai renunța niciodată?
Principiul fundamental la care nu aș renunța ține de respectul pentru trecut, ceea ce a fost influențează ceea ce este în prezent și ceea ce va fi în viitor. Fie că este vorba despre oameni, locuri, tradiții, clădiri sau idei, voi onora întotdeauna ceea ce merită să dăinuie.
Care este mottoul după care te ghidezi?
Mottoul meu este inspirat din cartea Emily of New Moon a scriitoarei canadiene Lucy Maud Montgomery din 1923 (din trilogia Emily): „Nimic nu este cu adevărat pierdut pentru noi, atât timp cât ni-l amintim”. Este și motivul pentru care am început proiectul #Aiciastat, ca o plăcuță memorial-virtuală care îndeamnă la „neuitare”. Pentru a da viață clădirilor istorice, pentru a le scoate din uitare. Pentru a le conferi valoare memorial-simbolică, pentru a le da șansa să fie iubite.
Care ți-ai dori să fie impactul tău în viața profesională? Dar în familie?
Mi-aș dori să pot să generez o mișcare amplă de salvgardare și restaurare a patrimoniului construit, de punere în valoare a patrimoniului personal și mobil, de reîntoarcere la valorile autentice ale trecutului. Cred că voi avea cu adevărat impact când voi restabili importanța unor repere culturale, punctând ce însemna exact o personalitate remarcabilă acum 100 de ani, cum își investea timpul, cum muncea ca să obțină ceea ce își propunea, cum își conducea viața după anumite valori. Suntem o societate cu o profundă nevoie de repere și cred că #Aiciastat ar putea avea impact identificând aceste repere și valori autentice. În plus, în familie mi-aș dori să fiu cea care generează și păstrează tradițiile, care creează contexte prin care cei mici și cei mari să se simtă iubiți, apreciați, înțeleși, să își exerseze talentele și pasiunile în propriul ritm.
Ce ai vrea să o întrebi pe Ana cea de peste 30 de ani?
Aș vrea să o întreb cum arată orașul București atunci, peste 30 de ani. Dacă locuința ei mai are marchiză. Dacă mai poate fi orașul iubit, dacă are clădiri restaurate, dacă se plimbă oamenii cu plăcere prin vechi cartiere? Aș vrea să o întreb și cum arată arta contemporană de peste 30 de ani. Aș vrea să o întreb dacă merită tot efortul pe care l-am investit în proiectul „Aici a stat”, dacă am reușit să generez schimbare și dacă sunt mai mulți oameni interesați de cultură și de patrimoniu. Aș vrea să o întreb despre familia mea extinsă, despre prieteni: sunt ei bine, mai sunt aici, nu au plecat? Și aș vrea să o mai întreb dacă mai are energie, dacă a continuat lupta cu inerția actualului și dacă a coagulat tot mai mulți oameni în jurul ei pentru a salva memoria locurilor prin care trece.
„Sunt adepta unui stil de leadership pluridisciplinar și autentic: prefer să creez contexte, să motivez prin pasiune, să încurajez oamenii să își descopere povestea personală și să își atingă potențialul fără tipare sau rigori.“
Ana poartă o rochie Alina Cernătescu, pantofi Coca Zaboloteanu, bijuterii Monom, inel vintage. Hair and Make-up by Tribute Salon.