CNTEE Transelectrica SA a înregistrat un profit net de 158 milioane de lei în primul trimestru al anului 2025, în creștere cu 58% față de perioada similară din 2024, potrivit raportului transmis miercuri Bursei de Valori București.
Segmentul activităților reglementate cu profit permis a generat un rezultat pozitiv de 129 milioane de lei, în creștere față de 109 milioane lei în T1 2024. Acest avans s-a datorat în principal majorării veniturilor operaționale, care au urcat la 587 milioane de lei (+10%), în contextul unei creșteri mai reduse a cheltuielilor operaționale, de doar 8%.
Veniturile din transportul energiei electrice și cele din piața de energie au crescut cu 70 milioane de lei, susținute de tariful reglementat aprobat de ANRE și de o creștere a cantității de energie tarifate cu 2,6%. De asemenea, veniturile din alocarea capacității de interconexiune au crescut cu 24 milioane lei, ajungând la 69 milioane lei, pe fondul variațiilor prețurilor energiei electrice pe bursele europene.
Cheltuielile operaționale totale, incluzând amortizarea, s-au ridicat la 458 milioane de lei, în creștere cu 35 milioane față de anul anterior. Creșterea a fost determinată de costuri mai mari cu operarea sistemului, mentenanța rețelei, personalul și amortizarea.
Segmentul activităților cu zero-profit a înregistrat un rezultat pozitiv de 57 milioane de lei, mai mult decât dublu față de T1 2024. Această evoluție s-a datorat reducerii semnificative a cheltuielilor pe piața de echilibrare.
Transelectrica menționează că modificările legislative introduse prin OUG 32/2024 au dus la ieșirea treptată din schema de sprijin și la revenirea la mecanismele de piață concurențiale. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2025, energia pentru consumul propriu tehnologic (CPT) a fost achiziționată în proporție de aproximativ 50% prin contracte bilaterale, la prețuri mai mari decât în perioada similară a anului precedent.
Consumul intern net a scăzut ușor cu 0,5% în T1 2025, iar producția netă de energie a înregistrat un declin de 16%. Consumul propriu tehnologic în rețeaua de transport a scăzut cu 4,7%, reflectând condiții meteorologice mai favorabile și fluxuri fizice avantajoase pe liniile de interconexiune cu Ucraina, Ungaria și Moldova.
Transelectrica, operatorul unic de transport și sistem al energiei electrice din România, rămâne o companie strategică cu rol esențial în asigurarea funcționării Sistemului Electroenergetic Național. Principalul acționar este Statul Român, prin Secretariatul General al Guvernului, cu o deținere de 58,7%.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.