FacebookTwitterLinkedIn

Ca de obicei în luna aprilie, Forbes Life România vă aduce o ediție mai altfel, dedicată unor femei pe care le admirăm, care ne inspiră și ne bucură. Doamnele din acest an au în comun acea eternă căutare, acea dorință de a face mai bine, de a conduce mai bine, de a lăsa lumea un loc mai bun decât l-au găsit. Lectură plăcută!

TEXTE: RALUCA MICHAILOV; ANA-MARIA PRUNARIU
FOTO: MATEI BUȚĂ / STYLING: LUCIA FAUR
ASISTENȚI STYLING: MARIA CARANICĂ / ALBERTO DUȘE
MAKEUP: MARIA DASCĂLU (CucutaTeInvataTeam); HAIR: ADRIANA URSACI (Endorphin Lab)

Thanks for the cooperation with the Slovak Embassy in Bucharest

Ioana Șelner (stânga) poartă o ținută Weekend Max Mara. Ana Rubeli, rochie COS, perle Katerinimou. Ava Beznoska și Raluca Andrenacci au ținute din garderobele pesonale. Ținutele sunt asortate cu bijuterii Teilor și bijuterii din garderoba personale.

„Ancora mea este încrederea în valorile mele și în echipa mea.” – Ava Beznovska

Ava Beznoska este caldă, elegantă, frumoasă, luminoasă, calmă și mereu inspirată și inspirațională. Ava este și Head of Erste Private Banking Romania, un domeniu complex, delicat, unde tactul, diplomația și capabilitățile sociale se împletesc cu inovația și cifrele.

Ce înseamnă pentru tine feminitatea?

Feminitatea, pentru mine, este echilibrul perfect dintre putere și grație, dintre claritate și empatie. Este despre a avea curajul să îți urmezi drumul, păstrându-ți în același timp autenticitatea și sensibilitatea. Înseamnă să știi când să fii fermă și când să lași loc vulnerabilității care te umanizează ca lider.

Feminitatea este despre intuiție, despre capacitatea de a asculta și de a înțelege nu doar cu mintea, ci și cu inima. Este un stil de a fi, un mod de a transforma provocările în oportunități și de a construi relații bazate pe respect și inspirație. Pentru mine, feminitatea nu este o limitare. Este principala caracteristică ce-mi definește succesul, alături de integritate și autenticitate.

Tema Summitului și Galei Forbes 50 Cele Mai Influente Femei din România din acest an este „mână de fier în mănușă de catifea” – tu cum vezi feminitatea în afaceri?

În afaceri, feminitatea este super-puterea care îmbină inteligența emoțională, intuiția și capacitatea de a crea relații autentice, pentru a da inspirație și a-ți ghida echipa spre excelență. O femeie lider știe să ia decizii ferme, dar și să asculte, și să creeze un mediu în care oamenii se simt valorizați.

„Mâna de fier” reprezintă determinarea, disciplina și dorința de a reuși, iar „mănușa de catifea” înseamnă tact, diplomație și capacitatea de a construi relații solide. Acest echilibru este ceea ce face diferența între un lider care se impune și unul care inspiră.

Care este stilul tău de a conduce/inspira/evolua în viața profesională?

Stilul meu de leadership este bazat pe respect, coaching și dezvoltare continuă. Cred în puterea exemplului și în crearea unui mediu în care oamenii sunt încurajați să își descopere propriul potențial.

Îmi place să-mi provoc echipa să gândească strategic, să învețe din fiecare experiență și să își găsească propriul „de ce”. Pun întrebări, ofer perspective și creez contexte în care oamenii își descoperă potențialul.

Cred că evoluția profesională este un proces continuu, iar eu învăț în fiecare zi – din experiențele mele, din interacțiunile cu echipa mea, din provocările care ne duc la următorul nivel și de la oamenii pe care-i întâlnesc pe acest drum.

Care a fost, până acum, cel mai important moment din carieră?

Cel mai important moment din carieră nu a fost despre o promovare sau un proiect de succes. A fost despre o revelație profundă, și anume că excelența profesională nu înseamnă doar performanță individuală, ci și impactul pe care îl ai asupra celor din jur.

Când am intrat în Private Banking, veneam dintr-un alt domeniu, unde profesionalismul era reflectat tot în standarde ridicate, eleganță, rafinament și dinamica relațiilor construite cu clienții. Nivelul de complexitate era însă cu totul diferit.

Însă, la preluarea rolului actual în Erste Private Banking, transformarea interioară care m-a definit este că am început să văd leadershipul nu ca pe un titlu, ci ca pe responsabilitatea de a inspira, de a susține și de a construi contextele care să facă oamenii să își descopere propriul potențial.

De aceea momentele memorabile nu au fost doar despre reușite profesionale, ci mai ales despre conversațiile cu colegii, despre momentele în care cineva a avut curajul să facă un pas înainte pentru că a simțit că este susținut, despre bucuria de a-mi vedea colegii crescând și descoperindu-și super-puterile, forța interioară.

Pentru mine, excelența înseamnă mai mult decât rezultate. Înseamnă conexiuni autentice, energie împărtășită, o cultură în care oamenii simt că pot fi cea mai bună versiune a lor. Asta face ca fiecare zi să conteze cu adevărat.

Ai avut vreodată un punct de cotitură – în viață, în carieră? Cum ai reacționat și ce lecție ai învățat?

Personal, nu cred în ideea unui singur punct de cotitură care îți schimbă destinul peste noapte. Cred în alegerile pe care le faci zilnic și în faptul că fiecare decizie este un pas care te modelează. Pentru mine, aceste alegeri sunt ghidate de valorile esențiale care îmi servesc drept busolă: curaj, empatie, implicare, excelență. Ele mă ajută să rămân ancorată, indiferent de cât de mult se schimbă lumea în jurul meu.

Despre lecțiile pe care le-am învățat, cele mai importante sunt simple, dar puternice: principiile aduc întotdeauna claritate, atitudinea îți decide altitudinea, oamenii au un potențial infinit.

Cred în puterea de a inspira, în forța fiecărei persoane de a se ridica peste provocări și în frumusețea procesului de creștere. Pentru mine, fiecare zi este o nouă ocazie de a face alegeri care fac diferența și contează.

Cum îți organizezi viața astfel încât să îți oferi loc de creștere, dar și de odihnă?

Echilibrul vine din conștientizare și prioritizare. Munca mă pasionează, dar știu că pentru a fi la cel mai bun nivel, trebuie să îmi ofer momente de pauză. Sportul, timpul cu familia și călătoriile sunt sursele mele de energie.

Îmi planific zilele astfel încât să am timp pentru muncă, dar și pentru relaxare. Cred că un lider eficient este unul care știe să aibă grijă și de propria energie.

În aceste vremuri de nesiguranță și reașezare, care este ancora ta?

Ancora mea este încrederea în valorile mele și în echipa mea. Lumea poate fi imprevizibilă, dar atunci când ai un set clar de principii și oameni în care crezi, poți naviga pe orice furtună. Mă bazez pe perseverență, pe dorința de a învăța și pe puterea de a transforma provocările în oportunități.

La ce principiu nu ai renunța niciodată?

Integritatea. Cred că succesul fără integritate este un succes gol. În fiecare decizie pe care o iau, mă ghidez după transparență, corectitudine și respect.

Care este mottoul după care te ghidezi?

„Progresul este un drept. Asumă-ți-l!” / „Progress is a right. Own it!” – fiecare pas înainte contează și fiecare provocare este o oportunitate de creștere.

Care ți-ai dori să fie impactul tău în viața profesională? Dar în familie?

În carieră, vreau să las în urmă echipe puternice, oameni care și-au descoperit potențialul și au îndrăznit să își urmeze visurile. În familie, vreau să transmit valori solide, să fiu un model de determinare, echilibru și bucurie autentică.

Ce ai vrea să o întrebi pe Ava de peste 30 de ani?

Aș întreba-o dacă, privind înapoi, simte că a trăit fiecare moment cu pasiune și autenticitate. Dacă a avut curajul să își urmeze visurile fără regrete și dacă a inspirat suficientă lume încât să lase o moștenire valoroasă. Și, cel mai important, dacă se simte împăcată cu tot ce a construit.

„În afaceri, feminitatea este super-puterea care îmbină inteligența emoțională, intuiția și capacitatea de a crea relații autentice, pentru a da inspirație și a-ți ghida echipa spre excelență.”

Ava poartă o ținută din garderoba personală, împreună cu bijuterii Teilor și bijuterii personale.