Statele Unite au raportat „progrese substanțiale” la finalul a două zile de negocieri cu China la Geneva, pentru a reduce tensiunile comerciale între cele două economii, cele mai mari din lume.
Duminică, Scott Bessent, secretarul american al Trezoreriei, a declarat că discuțiile au dus la „progrese substanțiale”, într-o declarație scurtă dată presei la finalul întâlnirii de două zile cu vicepremierul chinez He Lifeng, informează Agerpres.
Divergențele comerciale dintre cele două țări, amplificate de un război al taxelor vamale, „nu sunt atât de mari pe cât s-ar fi putut imagina”, a precizat Jamieson Greer, reprezentantul american pentru Comerț, în fața jurnaliștilor în Elveția.
Cei doi oficiali nu au răspuns la nicio întrebare, iar Bessent a precizat că detaliile planului aflat în discuție vor fi prezentate luni.
Sâmbătă seară, comentând discuțiile de la Geneva, președintele american Donald Trump părea să vrea să înceapă de la zero, după ce a impus taxe vamale din ce în ce mai mari asupra produselor chinezești de sute de miliarde de dolari importate în Statele Unite. Beijingul a răspuns prin măsuri similare.
„O reluare de la zero a fost negociată într-un mod prietenos, dar constructiv”, a scris Trump pe rețeaua Truth Social, adăugând cu majuscule și cu multe semne de exclamare: „AU FOST REALIZATE MARI PROGRESE!!!”.
De partea chineză, nimic nu a fost făcut public, cu excepția unei relatări a agenției de presă Xinhua care a calificat discuțiile de pe malul Lacului Geneva drept o „etapă importantă în promovarea soluționării litigiului”. Totuși, delegația urma să se exprime duminică seara.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.