FacebookTwitterLinkedIn

Absolventă a Academiei de Studii Economice din București și a unui program de masterat la Université Paris X Nanterre, Roxana Capătă ocupă, din martie 2022, funcția de Managing Director în cadrul Ford România Services, compania care integrează activităţile de vânzări şi marketing ale Ford în România. Anterior, a fost director al Diviziei de Vehicule Comerciale a Ford România.

„Electrificarea gamei de produse este pariul pe care Ford îl propune clienților săi și mă bucură faptul că aceștia apreciază varietatea de astfel de modele pe care le oferim”, a spus Roxana Capătă după ce Ford Puma, construit în fabrica Ford Otosan de la Craiova, a devenit cel mai bine vândut model hibrid de pe piața din România în 2022.

Ford România a fost lider de piață în segmentul vânzărilor de vehicule comerciale, potrivit datelor publicate de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Ford Otosan România SRL din Craiova, județul Dolj, a raportat pentru 2023 o cifră de afaceri de 13,66 miliarde de lei, cu 2% mai puțin decât în anul precedent, când cifra de afaceri a fost de 13,9 miliarde de lei, potrivit termene.ro. Preluată de compania turcă Ford Otosan, în care americanii au un important pachet de acțiuni, uzina Ford Otosan de la Craiova a demarat recent livrarea primelor automobile electrice fabricate în România către dealerii Ford din întreaga Europă. În prezent sunt produse modelele complet electrice Puma Gen-E, E-Transit Courier şi E-Tourneo Courier, Ford Otosan fiind un hub strategic de producţie pentru Ford în Europa.