FacebookTwitterLinkedIn

România rămâne o țară deschisă investițiilor străine și în care se pot afaceri în siguranță, a ținut să transmită Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, înainte de ședința Guvernului.  El și-a exprimat convingerea că, după încheierea alegerilor prezidențiale, se va reveni la o ”perioadă de normalitate”.

”Mesajul pe care îl am ca ministru al Economiei, atât pentru mediul privat din România, cât și pentru investitorii străini e să știe că în continuare România e o țară stabilă, în continuare România e o țară care e deschisă investițiilor străine și o țară în care se poate face business serios, asumat și foarte sigur”, a spus ministrul.

Întrebat cât crede că va mai continua devalorizarea leului, el s-a arătat convins că această perioadă va dura cât mai puțin și va reveni ”acea perioadă de normalitate dinainte de alegeri” Întrebat dacă este afectat personal de creșterea dobânzilor, Bogdan Ivan a spus că nu, deoarece a optat pentru un credit cu dobândă fixă, de 3 – 5 ani. foto: gov.ro

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.