FacebookTwitterLinkedIn

Fum negru a ieșit pe un coș al Capelei Sixtine din Vatican, miercuri seară, la ora locală 21:01 (22:01 ora României – n.red.), ceea ce arată faptul că, după primul scrutin, noul Suveran Pontif nu a fost încă ales.

Prima sesiune de votare a avut loc după depunerea jurământului de păstrare a secretului votului de către cei 133 de cardinali electori și după ordinul „Extra omnes”, formula din limba latină prin care maestrul de ceremonii, monseniorul Diego Giovanni Ravelli, le-a invitat pe toate persoanele care nu participau în mod direct la procesul de votare să părăsească incinta Capelei Sixtine, pentru a permite astfel alegerea succesorului papei Francisc, notează Agerpres.

Pentru a fi ales papă, un cardinal trebuie să primească două treimi din voturi, adică 89 de voturi.

Aproximativ 30.000 de persoane, credincioși și curioși, s-au reunit în Piața Sfântul Petru pentru a afla în direct rezultatul primului tur de scrutin, rămânând la fața locului în pofida unei lungi așteptări de peste trei ore și privind cu insistență spre coșul instalat pe acoperișul Capelei Sixtine.

Având în vedere că acest prim tur de scrutin permitea mai degrabă o evaluare a favoriților din rândul cardinalilor, era puțin probabil să fie atinsă majoritatea de două treimi din totalul voturilor exprimate, relatează AFP.

Votul cardinalilor electori va continua joi, când sunt prevăzute patru scrutinuri (două dimineața și două seara). Rezultatul acestora va fi anunțat în jurul orelor locale 12:00 și 19:00.

Foto: profimediaimage

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.