FacebookTwitterLinkedIn

Comisia Europeană vrea să forţeze companiile din Uniunea Europeană să divulge detalii legate de contractele prin care cumpără gaz din Rusia, în contextul în care vrea să se desprindă în următorii ani de importurile ruseşti, potrivit FT.

Companiile europene vor fi obligate să divulge volumele şi perioadele contractelor pentru achiziţie de gaz natural rusesc către Comisia Europeană şi către autorităţile naţionale din domeniul energiei şi din domeniul securităţii. Noile măsuri vor fi propuse în luna iunie.

„Aceste măsuri le vor da acces guvernelor naţionale şi Comisiei Europene la informaţii relevante despre modul în care gazul rusesc intră în sistemele energetice din Europa şi ne va permite să implementăm măsuri eficiente la scară largă în Uniunea Europeană şi să pregătim alternative”, a transmis Comisia Europeană.

UE vrea să elimine gazul rusesc din sistemul european până în 2027. Comisia Europeană a subliniat că blocul european va contracta volume suficiente de gaz din alte ţări pentru a înlocui gazul rusesc. Una dintre variante ar putea fi gazul natural lichefiat din SUA, subiect de negocieri între UE şi Trump.

Guvernele pro-ruse din Ungaria şi Slovacia s-au opus de mai multe ori eliminării gazului rusesc, invocând potenţiale creşteri de preţuri. Cele două ţări se bazează masiv în continuare pe Rusia, aducând de acolo circa 80% din necesarul de petrol.

Gazul rusesc reprezintă 13% din importurile UE, în ciuda eforturilor blocului european de a reduce şi chiar de a elimina dependenţa de combustibili din Rusia după invazia lui Putin din Ucraina, care a început în februarie 2022.

De cealaltă parte, produsele petroliere ruseşti mai reprezintă doar 3% din consumul UE, comparativ cu 26% în 2022.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.