Grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International (RBI) a înregistrat un profit net de 318 milioane de euro în primul trimestru din 2025, în scădere cu 10,7% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit Agerpres. Rezultatul vine pe fondul unor provizioane mai mari pentru credite neperformante și a creșterii costurilor administrative.
Chiar și în acest context, profitul raportat a depășit estimările analiștilor, care preconizau un rezultat de 305 milioane de euro. Cifrele comunicate exclud operațiunile din Rusia și Belarus, piețe unde RBI continuă să aibă o prezență activă.
Banca rămâne în centrul atenției pentru faptul că este cea mai mare instituție financiară occidentală care încă mai operează în Rusia. Deși conducerea a anunțat anterior intenția de a vinde subsidiara rusă, procesul este blocat de lipsa unei aprobări din partea autorităților de la Moscova.
„Continuăm să lucrăm la vânzarea subsidiarei ruse și discutăm cu câteva părți interesate. Rămâne de văzut dacă evoluțiile geopolitice vor facilita ieșirea din Rusia”, a declarat directorul general al RBI, Johann Strobl.
În paralel, banca a luat măsuri pentru a-și consolida rezervele de capital, într-un efort de a se pregăti „pentru orice scenariu în Rusia”, a adăugat Strobl.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.