FacebookTwitterLinkedIn

Directorul general al Renault, Luca de Meo, și președintele Stellantis, John Elkann, au lansat un apel comun către Uniunea Europeană, cerând reglementări mai favorabile pentru mașinile de dimensiuni mici, avertizând că lipsa unor schimbări urgente ar putea duce la închiderea unor fabrici auto, potrivit Agerpres.

Într-un interviu acordat publicației Le Figaro, cei doi lideri din industria auto au subliniat că profitabilitatea redusă a mașinilor mici, din cauza reglementărilor actuale, le face din ce în ce mai dificil de produs în Europa. „Există prea multe reguli pentru mașinile mari și scumpe, ceea ce înseamnă că nu putem produce mașini mai mici în condiții acceptabile de profitabilitate”, a declarat Luca de Meo.

Franța, Italia și Spania – piețe cheie pentru acest segment – ar trebui, potrivit celor doi, să conducă eforturile pentru schimbarea cadrului legislativ, în condițiile în care cererea pentru mașini accesibile este ridicată în aceste țări.

Oficialii Renault și Stellantis, care împreună dețin o cotă de 30% din piața auto europeană, susțin că reglementările existente favorizează producătorii de mașini premium, cum ar fi BMW, Mercedes sau unele branduri ale Volkswagen, care sunt orientați mai ales spre exporturi.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.