Încrederea investitorilor în zona euro s-a redresat mai mult decât se estima în mai, după ce taxele vamale anunţate de preşedintele Donald Trump au dus la un declin semnificativ al încrederii luna trecută, arată indicatorii publicaţi luni.
Indicele Sentix privind încrederea în economia zonei euro, publicat de Comisia Europeană, s-a situat în mai la minus 8,1 puncte, de la minus 19,5 puncte în luna precedentă, în timp ce analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un nivel de minus 12,5 puncte, arată Reuters și Agerpres.
Indicele privind actuala situaţie din zona euro s-a îmbunătăţit suprinzător, ajungând la în mai la minus 19,3 puncte, cel mai ridicat nivel din august 2024, deşi încă în teritoriu negativ, în timp ce indicele privind aşteptările economice în următoarele şase luni s-a situat în mai la 3,8 puncte, revenind în teritoriu pozitiv.
“Aceste evoluţii sunt remarcabile, arată că investitorii nu mai sunt îngrijoraţi din cauza recesiunii, aşa cum erau luna trecută”, se arată în comunicatul Sentix.
Studiul a fost realizat în perioada 1-3 mai, în rândul a 1.068 investitori, care par să aprecieze răspunsul Comisiei Europene la taxele vamale anunţate până acum de SUA, precizează Sentix.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.