FacebookTwitterLinkedIn

Poșta Română a închiriat un spațiu de peste 5.000 de metri pătrați în cadrul CTPark Bucharest, situat pe autostrada A1 la kilometrul 13, pentru a reloca temporar activitatea Hubului Logistic și de Curierat Regional din Capitală.

Mutarea are loc în contextul unui amplu proces de modernizare a infrastructurii logistice, în care compania investește peste 80 de milioane de lei.

Relocarea vine pe fondul creșterii semnificative a volumului de colete și al necesității de eficientizare a rețelei logistice. „Am ales un spațiu modern, dezvoltat conform celor mai noi standarde, care să ne sprijine în accelerarea livrărilor și extinderea rețelei de distribuție”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române.

CTPark Bucharest este unul dintre cele mai mari parcuri logistice din zona Capitalei, cu o suprafață totală de 57,9 hectare și peste 570.000 mp de spații construite. Parcul oferă infrastructură adaptată companiilor din retail, logistică și comerț electronic, inclusiv depozite last-mile și facilități complementare precum puncte medicale și cantină.

Reprezentanții CTP au salutat parteneriatul cu Poșta Română, apreciind încrederea tot mai mare a companiilor naționale în infrastructura modernă oferită de dezvoltator.

În România, CTP deține peste 3 milioane mp de spații industriale de clasă A în principalele centre economice ale țării, inclusiv Arad, Brașov, București, Craiova, Oradea, Sibiu și Timișoara.

Poșta Română urmează să-și reia activitatea în hub-ul logistic propriu din București odată ce lucrările de modernizare vor fi finalizate.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.