One United Properties (BVB: ONE), principalul dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile din România, a încheiat primul trimestru din 2025 cu vânzări și pre-vânzări rezidențiale în valoare totală de 45,1 milioane de euro. Această performanță corespunde unei suprafețe totale de 14.794 mp și include 146 de apartamente și unități comerciale, precum și 117 locuri de parcare.
„Cu 77% dintre unitățile rezidențiale din portofoliul nostru de vânzări deja vândute, am asigurat încasări viitoare de peste 349 de milioane de euro – un semnal puternic de stabilitate pentru anii următori. Ne desfășurăm activitatea la cea mai mare scară de dezvoltare de la înființarea companiei, cu peste 4.000 de unități în construcție și un portofoliu de terenuri în creștere, care va permite dezvoltarea a peste 9.000 de locuințe suplimentare în anii următori. Proiectele în derulare sunt echilibrate, cu 2.300 de unități programate pentru livrare în acest an, oferind vizibilitate asupra veniturilor viitoare și a generării de numerar. Strategia noastră rămâne concentrată pe creștere, creare de valoare și o implementare riguroasă”, a declarat Victor Căpitanu, Co-CEO al One United Properties.
One Lake District a fost, pentru al șaptelea trimestru consecutiv, cea mai bine vândută dezvoltare, urmată de One High District și One Lake Club. Doar în T1 2025, compania a încasat 36,8 milioane de euro din vânzările în derulare.
În primul trimestru, One United a înregistrat venituri din chirii de 7 milioane de euro, în creștere cu 3% față de aceeași perioadă a anului trecut. Au fost închiriați și pre-închiriați 16.520 mp de spații comerciale, incluzând atât contracte noi (3.820 mp), cât și prelungiri (12.700 mp). Portofoliul actual acoperă 144.000 mp, cu estimări de extindere până la 187.000 mp în 2026 prin proiectele în derulare: One Gallery, One Technology District și Hotel Mondrian.
„Cu peste 140.000 mp de suprafață închiriabilă brută care generează venituri constante din chirii și alți 43.000 mp aflați în prezent în construcție, consolidăm semnificativ baza de venituri recurente a Companiei – unul dintre pilonii centrali ai strategiei noastre pe termen lung. Această contribuție constantă la rezultatele financiare trimestriale oferă un plus de vizibilitate și echilibru, aspecte cu atât mai relevante în contextul actual, în care ratele dobânzilor sunt în scădere, iar randamentele se comprimă treptat. Considerăm că un portofoliu comercial solid și stabilizat nu doar completează segmentul nostru rezidențial, ci și sporește reziliența generală a Companiei, oferindu-ne o poziționare mai bună pentru a gestiona condițiile de piață în schimbare”, a declarat Andrei Diaconescu, Co-CEO al One United Properties.
La data de 31 martie 2025, One United Properties avea în construcție 4.041 de unități, 22.000 mp de spații de birouri și 21.000 mp de spații comerciale, cu o Valoare Brută de Dezvoltare (GDV) combinată de 1,5 miliarde de euro. Din această sumă, 1,233 miliarde de euro reprezintă GDV aflată în faza de construcție aferentă segmentului rezidențial, reflectând valoarea totală estimată a fi generată din vânzarea tuturor unităților la finalizarea proiectelor. În plus, compania deține un portofoliu de terenuri care susține GDV estimată la 2,2 miliarde de euro, aferentă unui număr de 9.101 de viitoare unități rezidențiale.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.