România a înregistrat, în prima zi de Paște, cel mai scăzut consum energetic din ultimii ani, atingând un minim istoric de doar 2.500 MW, potrivit datelor furnizate de Transelectrica și citate de Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (APCE).
Într-un context dominat de cer senin și activitate economică redusă, mixul energetic a fost alcătuit preponderent din surse curate: energie nucleară, hidro și fotovoltaică. Producția hidro a atins un nivel excepțional de scăzut, de doar 260 MW, în timp ce energia solară a avut o contribuție semnificativă, favorizată de vremea însorită, potrivit Agerpres.
„A fost un scenariu ideal din perspectiva tranziției verzi, dar cu provocări tehnice serioase pentru rețelele de distribuție, mai ales în zonele cu o densitate ridicată de prosumatori”, a declarat Dan Pîrșan, președintele APCE, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Consumul energetic redus, coroborat cu lipsa modernizării infrastructurii, a generat supratensiuni pe rețelele de joasă tensiune. Pentru a preveni incidentele tehnice, APCE a lansat un apel civic către prosumatori – persoane fizice și juridice – să limiteze temporar injectarea energiei în rețea. Răspunsul a fost rapid și responsabil: sute de prosumatori au informat asociația că au aplicat măsurile recomandate, contribuind astfel la evitarea unor căderi de tensiune sau blackout-uri locale.
Totodată, APCE trage un semnal de alarmă privind riscul de dezinformare. „Din păcate, unii prosumatori au fost influențați de mesaje false distribuite pe rețelele sociale, care instigă la neîncredere și sabotaj energetic sub pretextul unei ‘revolte civice’. Fără să tragă un glonț, Rusia s-a jucat cu mintea a milioane de români pe TikTok și Facebook”, a transmis Pîrșan.
Pe termen mediu, APCE avertizează că, în lipsa unor investiții urgente în modernizarea rețelelor și în soluții de stocare a energiei, stabilitatea Sistemului Energetic Național va fi pusă în pericol. În 2026, numărul prosumatorilor din România este estimat să depășească 320.000, mulți dintre aceștia urmând să dețină și baterii de stocare, ceea ce va complica și mai mult gestionarea fluxurilor energetice locale.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.