Grupul american Apple a înregistrat cele mai mari vânzări de smartphone-uri în primul trimestru al anului 2025, datorită lansării modelului iPhone 16e și cererii puternice din piețe precum Japonia și India, potrivit datelor Counterpoint Research, citate de Reuters și Agerpres.
În perioada ianuarie-martie, Apple a obținut o cotă de piață de 19%, devenind lider mondial, în ciuda stagnării sau scăderii vânzărilor în piețe mature precum SUA, Europa și China. Compania a compensat aceste pierderi prin creșteri de două cifre în Japonia, India, Orientul Mijlociu, Africa și Asia de Sud-Est.
Pe locul al doilea s-a situat Samsung, cu o cotă de piață de 18%. Grupul sud-coreean a avut un început de an mai lent, din cauza lansării întârziate a seriei S25, însă vânzările s-au redresat ulterior, odată cu introducerea noului flagship și a actualizărilor din seria A.
Topul primilor cinci producători globali de smartphone-uri a fost completat de companiile chineze Xiaomi (14%), vivo (8%) și OPPO (8%).
Piața globală de smartphone-uri a crescut cu 3% în primul trimestru din 2025, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea din China și piețele emergente din America Latină, Asia-Pacific, Orientul Mijlociu și Africa a contracarat scăderile înregistrate pe piețele dezvoltate.
Cu toate acestea, analiștii de la Counterpoint Research anticipează o ușoară contracție a pieței de smartphone-uri pe ansamblul anului 2025, din cauza incertitudinilor economice și a tarifelor vamale impuse de președintele SUA, Donald Trump. Analiștii au precizat că, deși anunțul tarifelor a avut loc în aprilie, acesta nu a influențat cererea de iPhone-uri în primul trimestru.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.