FacebookTwitterLinkedIn

Piețele bursiere globale au început săptămâna în creștere, impulsionate de decizia autorităților americane de a scuti temporar produsele electronice de la plata tarifelor vamale suplimentare. Anunțul, făcut în weekend, a adus creșteri pe marile burse din Europa și Asia, potrivit Agerpres.

În jurul orei 7:30 GMT, bursele europene afișau creșteri consistente: Parisul urca cu 1,98%, Frankfurtul cu 2,07%, Milano cu 1,93%, iar Londra cu 1,88%. În Asia, Hong Kong a închis ședința cu un avans de 2,03%, Shanghai cu 0,73%, iar Tokyo a câștigat 1,18%.

„Săptămâna începe cu o ușurare”, a comentat Ipek Ozkardeskaya, analist la Swissquote Bank, subliniind importanța scutirii temporare pentru industria electronică, în special cea chineză.

Măsura vine pe fondul unui război comercial tot mai tensionat între SUA și China, după ce Washingtonul a majorat tarifele vamale pentru produsele chineze la 145%. Totuși, oficialii americani au avertizat că scutirile sunt provizorii, urmând ca săptămâna viitoare să fie anunțate noi tarife aplicabile semiconductorilor.

În acest context de volatilitate, producătorii europeni din sectorul tehnologic au beneficiat de optimismul piețelor: Soitec a înregistrat o creștere de 6,49% la Paris, STMicroelectronics a urcat cu 2,18%, Infineon cu 3,22% la Frankfurt, iar ASML a câștigat 3,20% la Amsterdam.

Pe piața valutară însă, dolarul american a continuat să piardă teren, semn al pierderii încrederii investitorilor în economia SUA. Moneda americană a scăzut cu peste 5% în ultima lună față de euro, ajungând luni dimineață la o cotație de 1,1404 dolari pentru un euro.

În paralel, aurul a suferit un recul de 0,25%, stabilindu-se la 3.229,56 dolari uncia, după mai multe săptămâni de apreciere continuă. Prețul petrolului a continuat să scadă ușor, în condițiile temerilor privind o posibilă recesiune globală.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.