FacebookTwitterLinkedIn

Președintele Chinei, Xi Jinping, va efectua săptămâna aceasta un turneu în trei țări din Asia de Sud-Est, în prima sa vizită externă din acest an, cu scopul de a consolida relațiile cu unii dintre cei mai apropiați vecini ai Chinei, în contextul tensiunilor comerciale tot mai accentuate cu Statele Unite, potrivit Reuters.

Agenția de presă de stat Xinhua a anunțat că Xi va vizita Vietnam între 14 și 15 aprilie, iar apoi va merge în Malaezia și Cambodgia între 15 și 18 aprilie.

După impunerea unor tarife comerciale de 145% de către SUA de când președintele Donald Trump a revenit la Casa Albă în acest an, China caută să își întărească relațiile cu alte țări aflate și ele sub presiunea sancțiunilor comerciale americane, potrivit Reuters.

Unele dintre aceste state – Cambodgia, cu tarife de 49%, Vietnam, cu 46% și Malaezia, cu 24% – au început deja discuții cu Washington pentru a obține scutiri sau relaxări, ceea ce face ca Beijing să rămână tot mai izolat în negocierile bilaterale, pe măsură ce tensiunile cu SUA continuă să se amplifice.

Vizitele bilaterale directe ale lui Xi în această regiune sunt rare și semnalează o intensificare a diplomației la nivel înalt. Săptămâna trecută, președintele chinez a promis să aprofundeze „cooperarea pe toate planurile” cu țările vecine Chinei.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.