FacebookTwitterLinkedIn

Piața globală a ofertelor publice inițiale (IPO) a înregistrat o redresare în primul trimestru din 2025, cu 291 de tranzacții care au atras fonduri în valoare de 29,3 miliarde de dolari, potrivit EY România. Valoarea tranzacțiilor a crescut cu 20% față de aceeași perioadă a anului trecut, în contextul unor piețe marcate de instabilitate geopolitică și de avansul tehnologiilor bazate pe inteligență artificială.

Statele Unite au excelat în activitatea IPO, înregistrând o creștere de 51% a numărului de listări față de primul trimestru din 2024, cu 58% dintre acestea reprezentând tranzacții transfrontaliere. Asia-Pacific a revenit în forță, devenind lider atât ca volum, cât și ca valoare a IPO-urilor, cu Japonia realizând cea mai mare ofertă publică inițială la nivel global. De asemenea, Hong Kong, Coreea de Sud și Malaysia au avut evoluții solide, în timp ce China continentală și Oceania au rămas sub așteptări.

În regiunea EMEIA, activitatea a fost constantă, deși Europa a resimțit impactul schimbărilor de politică din SUA, care au generat un climat geopolitic tensionat. Orientul Mijlociu și India s-au remarcat prin performanțe bune, în ciuda unor provocări legate de volatilitatea pieței.

Potrivit EY, introducerea noilor taxe vamale în SUA a amplificat presiunile inflaționiste și a generat incertitudine în politicile monetare, afectând indirect și perspectivele pieței IPO. Totuși, anumite sectoare, precum cel aerospațial și al apărării, beneficiază de investiții sporite și se așteaptă să fie motoare de creștere pentru viitoarele listări.

Inteligența artificială joacă un rol tot mai important în strategiile companiilor care se pregătesc pentru IPO, optimizând atât procesul de pregătire, cât și execuția listărilor.

„Succesul va aparține celor care se ancorează în fundamente solide și se adaptează rapid la mediul volatil”, a declarat George Chan, lider EY Global IPO.

Deși există semnale pozitive privind lansarea de noi IPO-uri la nivel mondial, investitorii manifestă o prudență crescută, în special pe fondul volatilității sporite de la sfârșitul lunii martie și începutul lui aprilie. Se preconizează, însă, că SUA vor continua să atragă listări internaționale importante în 2025.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.