FacebookTwitterLinkedIn

Camera Reprezentanţilor SUA a adoptat miercuri o rezoluţie bugetară care pune bazele extinderii reducerilor de impozite iniţiate de preşedintele Donald Trump în 2017 în primul său mandat, în pofida opoziţiei tuturor democraţilor şi chiar a unor congresmeni republicani.

Rezoluţia este un pas preliminar, dar obligatoriu, care le-ar permite republicanilor să ocolească opoziţia democrată şi să adopte legislaţia privind reducerea impozitelor în conformitate cu liniile de partid la sfârşitul acestui an, informează Agerpres.

Democraţii s-au opus textului motivând că reducerile bugetare pun în pericol unele programe publice, în timp ce mai mulţi congresmeni republicani s-au împotrivit estimând că, dimpotrivă, nu se merge suficient de departe în diminuarea cheltuielilor publice.

Până la urmă, rezoluţia a fost adoptată cu un raport de voturi de 216 „pentru” la 214 „împotrivă”.

Republicanii vor stabili concret în lunile următoare reducerile de taxe, dar intenţia lor constă într-un program reducere a impozitelor în următorul deceniu cu aproximativ 5 trilioane de dolari şi care ar implica o creştere cu 5,7 trilioane de dolari a datoriei guvernului federal al Statelor Unite.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.