FacebookTwitterLinkedIn


Karate-ul SKDUN este o disciplină în continuă dezvoltare în România, cu peste 1500 de sportivi legitimați și multiple rezultate de prestigiu la nivel mondial.
În perioada 4–6 aprilie, în Lignano Sabbiadoro (Italia), s-au desfășurat Campionatul și Cupa Europeană de Karate Shotokan SKDUN – edițiile cu numărul 14. La start s-au aflat 1073 de sportivi din 23 de țări europene.
România a participat cu un lot numeros și valoros, obținând locul 1 în clasamentul general al națiunilor la ambele competiții: atât în cadrul Campionatului (destinat centurilor maro și negre), cât și în Cupa Europeană (pentru celelalte centuri).
În cadrul Campionatului, România a ocupat locul 1, urmată de Bulgaria și Azerdbaidjan. În Cadrul Cupei, România s-a clasat tot pe locul 1, urmată de Bulgaria și Ungaria.
Delegația României, condusă de Shihan Aurel Pătru, a fost reprezentată de sportivi de la 23 de cluburi membre ale Federației Române de Arte Marțiale, departamentul SKDUN (Dinamo București, Concordia Chiajna, Aiko București, Tahoma, Akira, CSO Voluntari, Aiko-Shin, Pawatora, Karate Brad, Metalurgistul Cugir, Caraimanul Bușteni, Sakura Sinaia, Satori Focșani, Sakura Carei, Unirea Focșani, Petrolul Ploiești, CS Dan Botezatu Bacău, Hidary, Hizashi, Tsunamy Brăila, Știința Bacău, Sonkeifree și CSM Alexandria).