Be Strong Tennis, companie din ecosistemul Clubului Sportiv Atlas din Craiova, anunță o investiție de aproximativ 1,18 milioane de euro într-o sală de sport multifuncțională.
Proiectul este cofinanțat prin Programul Tranziție Justă 2021–2027 al Uniunii Europene. Finanțarea nerambursabilă se ridică la aproape 3,7 milioane lei, dintre care 3,15 milioane lei provin din fonduri europene.
Clădirea va fi construită la standarde NZEB (nearly zero energy building) și este proiectată să producă mai multă energie decât consumă, prin tehnologii precum pompe de căldură, panouri fotovoltaice și sisteme de recuperare a apelor pluviale.
Proiectul include terenuri de tenis și padel, o sală de fitness, cabinete pentru nutriție și kinetoterapie. Lucrările vor începe în prima jumătate a anului 2025, cu termen de finalizare estimat la 18 luni.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.