Preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), Adrian Balaban, a declarat că România a pierdut miliarde de euro din cauza evoluţiei pestei porcine africane, în condiţiile în care s-au înregistrat peste 7.000 de focare în cei aproape opt ani de la debutul bolii.
Din 2018 și până în prezent, România a sacrificat aproximativ două milioane de porci şi peste 150.000 de scroafe matcă din cauza pestei porcine africane.
„ (…) De la debutul pestei porcine africane și până în prezent, în România s-au înregistrat peste 7.000 de focare de pestă porcină africană. Aceste 7.000 de focare de pestă porcină africană au făcut ca țara noastră să aibă un record la nivel european de peste 80% din focarele confirmate în Europa. Care au fost consecinţele? Consecinţele au fost peste 150.000 de scroafe matcă, efectivul matcă, care au fost ucise în aceşti ani, aproape 2 milioane de porci ucişi. Nu cred că există fermă în România care să nu fi fost măcar o dată în zona de restricţie de mişcare a animalelor. Ori, toate aceste lucruri vin cu un puternic impact economic asupra crescătorilor de porci şi, nu în ultimul rând, asupra consumatorului din România. Noi încă mai calculăm, încă mai analizăm cifrele referitoare la impactul economic şi cred că până la urmă va trebui să ne adresăm unei instituţii mult mai abilitate pentru acest lucru, pentru că cifrele sunt ameţitoare. Vorbim de miliarde de euro bani pierduţi de economia României din cauza evoluţiei pestei porcine africane”, a precizat preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România.
În plus, boala a făcut ca România să fie complet dependentă de importurile de carne de porc, valoarea acestora fiind în 2023 de peste 1,1 miliarde de euro.
„ (…) Am importat în 2023 de peste 1,1 miliarde de euro carne de porc, nu avem încă datele exacte pentru 2024, dar estimăm că şi ele depăşesc 1 miliard de euro, lucru care se vede la raft, se vede pentru consumator, dar care, în acelaşi timp, pune într-o serioasă criză producătorul român, pentru că producătorul român, nefiind în stare, neavând posibilitatea de a asigura cantităţi mari, nu este primul în preferinţele marilor retaileri – şi e o acţiune absolut normală din partea lor, aleg şi ei să-şi aducă marfa de acolo de unde au siguranţă că pot primi în fiecare săptămână cantitatea dorită. Ori, în România, evoluând această nenorocită de boală, fluctuaţiile şi mai ales faptul că la un moment dat poţi fi în situaţia de a nu-ţi onora contractul te pun în dificultate şi marii retaileri aleg să aducă carne din zone libere”, a concluzionat şeful APCPR.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.