China a anunțat miercuri majorarea de la 34% la 84% a taxelor pentru bunurile importate din Statele Unite, ca reacție la decizia președintelui american Donald Trump de a impune o taxă suplimentară de 50%, informează agenția EFE. Astfel, nivelul total al taxelor impuse de SUA asupra produselor chinezești ajunge la 104%.
Ministerul de Finanțe din China a precizat că noile taxe vor intra în vigoare pe 10 aprilie și a justificat măsura ca răspuns la „greșelile repetate” ale Washingtonului în politica sa comercială.
În paralel, Ministerul Comerțului de la Beijing a extins lista neagră a companiilor americane, adăugând 12 firme pe lista de control al exporturilor și alte șase pe lista entităților considerate „nedemne de încredere”. Printre acestea se numără producători din domeniile dronelor, sectorului aeronautic și echipamentelor militare, precum BRINC, Novotech, Cyberlux și Sierra Nevada.
Restricțiile vizează în special produsele cu „dublă utilizare”, civilă și militară.
Decizia vine la scurt timp după ce Casa Albă a confirmat că pachetul suplimentar de taxe anunțat de Trump va intra în vigoare miercuri, începând cu ora 01:00 (4:00 GMT). Purtătoarea de cuvânt a guvernului american, Karoline Leavitt, a subliniat că răspunsul dur vine după represaliile comerciale ale Beijingului.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.