FacebookTwitterLinkedIn

Christian Tour, alături de AnimaWings, anunță deschiderea unei noi baze operaționale pe Aeroportul Internațional Timișoara, care va opera curse charter și de linie, începând din vara anului 2025.

În această perioadă, AnimaWings va poziționa o aeronavă Airbus A320 la Timișoara, care va deservi multiple destinații de vacanță pentru tour-operatorul Christian Tour.

„Prin poziționarea unei aeronave pe Aeroportul din Timișoara, toate orarele curselor noastre charter vor fi îmbunătăţite, creând astfel un avantaj competitiv important pachetelor turistice oferite de Christian Tour”, spune Cristian Pandel, Președinte Christian Tour. „Practic, aeronava va putea să plece cu primul zbor dimineața devreme către prima destinație de vacanță a zilei, iar astfel turiştii noștri se vor bucura din plin de toate zilele de sejur. Aceasta este o premieră în rândul tour-operatorilor din România”.

Printre destinațiile estivale ale curselor charter operate de AnimaWings pentru Christian Tour se numără Antalya, Creta (Heraklion și Chania), Zakynthos, Corfu, Rodos, Tenerife, Mallorca, Hurghada sau Monastir (Tunisia). Aeronava va rămâne, însă, la baza de pe Aeroportul Timișoara pe termen lung, inclusiv în sezonul de iarnă, când AnimaWings va continua operarea de curse charter pentru Christian Tour şi/sau alți tour-operatori, către alte destinaţii turistice specifice sezonului rece (de ex. Hurghada, Egipt sau Kittila, Laponia).

Pe lângă zborurile charter, AnimaWings va începe operarea curselor regulate pe ruta Timișoara-București-Timișoara începând din octombrie 2025, cu 8 frecvențe săptămânale. Marius Pandel, Președintele Consiliului de Administrație AnimaWings, a subliniat și posibilitatea de a crea o bază permanentă la Timișoara, care să sprijine atât curse interne, cât și zboruri externe către destinații internaționale populare. „Analizăm împreună cu Aeroportul Traian Vuia din Timișoara și Consiliul Județean crearea unei baze permanente la Timișoara, de unde să operăm atât curse interne către Otopeni, cât și curse externe directe către destinații căutate de bănățeni. Informaţii concrete cu privire la destinaţii şi orare de zbor vor fi comunicate în scurt timp”, spune Marius Pandel.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.