Producătorul local de pavele și borduri vibropresate, Symmetrica, a încheiat anul 2024 cu o cifră de afaceri de 317 milioane de lei (circa 63,7 milioane de euro), în creștere cu 22% față de anul precedent.
Compania a livrat peste 8,4 milioane de metri pătrați / liniari de produse, un avans de circa 20% față de 2023.
Evoluția pozitivă vine într-un context complicat pentru sectorul construcțiilor, marcat de o scădere de peste 22% pe segmentul rezidențial și o creștere timidă, de 2%, în infrastructură, potrivit datelor INS. În ciuda acestui climat, Symmetrica a continuat să investească masiv în extinderea capacităților sale de producție.
Cel mai important proiect al companiei în 2024 a fost demararea producției la noua fabrică din Bolintin Vale (județul Giurgiu), cea mai mare unitate de acest tip din Sud-Estul Europei. Investiția totală, de aproximativ 50 de milioane de euro, a permis punerea în funcțiune a trei linii de producție, urmând ca a patra să devină operațională în 2025. Odată finalizată, fabrica va contribui la creșterea cu 30% a capacității totale de producție.
Anterior, în 2023, Symmetrica a deschis o fabrică în Ovidiu (Constanța) și a extins unitatea din Prejmer (Brașov), alocând 14 milioane de euro.
„Am reușit să menținem o creștere constantă datorită cererii susținute pentru proiectele de infrastructură și interesului în creștere pentru soluții premium în zona rezidențială”, a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv al Symmetrica.
Pentru anul în curs, compania se concentrează pe optimizarea operațiunilor, extinderea postprocesării (splitare, sablare, antichizare) și consolidarea poziției sale în fața provocărilor din piață. În ciuda contextului economic instabil – inflație, presiuni fiscale, scădere a cererii rezidențiale – Symmetrica mizează în continuare pe proiectele de infrastructură ca motor principal de creștere.
Cu nouă fabrici operaționale în toată țara și investiții totale de peste 135 de milioane de euro în 30 de ani, Symmetrica este un important jucător în domeniul prefabricatelor din beton pentru infrastructură și construcții civile din România.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.