FacebookTwitterLinkedIn

După ediția centenară Trinity, din 2024, Cartier revine neașteptat de repede cu o nouă colecție ce explorează din nou valențele acestui model clasic. Mai extravagantă decât cea de anul trecut, colecția 2025 propune piese în care se regăsesc marile teme ale Casei.

„La ce bun să scrii despre bijuterii?” ar putea obiecta unii; frumusețea lor trebuie să vorbească de la sine, să captiveze privirea, să subjuge dorința, să deschidă inimile și buzunarele. Să vorbești despre bijuterii e ca și cum ai încerca să descrii în cuvinte armonia unei sonate sau perfecțiunea ogivelor gotice. Așa e, dar întreprinderea aceasta nu e chiar fără sens, căci, la fel ca bijuteriile muzicale sau arhitectonice, giuvaierele nu sunt doar forme, culori și străluciri, oricât de armonios îmbinate, ci coagulări ale aspirațiilor noastre. Dar nu e tocmai la îndemână să scrii despre ele.

Să privim la Cartier, un artizan al visurilor multor generații, care a sedus capete încoronate și dive pop. Cei 178 de ani de existență ai săi se traduc prin mii de schițe, comenzi, povești incredibile – o abundență de informație. Fiecare dintre modelele sale e emblematic, reprezintă câte un capitol de sine stătător în istoria giuvaiergeriei moderne. Câte Case se pot lăuda cu asta?  Și totuși, în fața unei formule estetice atât de simple, precum Trinity, te simți pus în dificultate. Modelul a fost purtat de generații cu aspirații și valori atât de diferite! De unde vine forța sa de seducție? Cum se explică perenitatea lui? Simbolismul e evident, indicând împlinirea, idealul familial și armonia, putând fi nuanțat în funcție de contextul cultural în care vrem să îl situăm. La fel și vocația de clasic cu care Trinity s-a născut – și ea e evidentă. Ideea îngemănării celor trei verigi e pe cât de simplă, pe atât de puternică din punct de vedere vizual. Dar Trinity, la fel ca Panthère, Juste un Clou sau Love, păstrează mereu un sâmbure enigmatic. Tocmai misterul face ca această creație să rămână egală cu sine și mereu alta, un obiect al dorințelor al cărui farmec nu se estompează cu trecerea anilor.

În 2024, Cartier Trinity a împlinit o sută de ani; momentul aniversar a fost celebrat prin lansarea unei noi ediții care, deși redesenată, așa cum declara directoarea departamentului de design, Marie-Laure Cérède, nu epata prin noutate. Schimbările erau subtile, iar colecția captiva tocmai prin minimalismul ei rafinat, care-i accentua simbolismul. După zecile de avataruri prin care trecuse de-a lungul deceniilor, Trinity se întorcea spre esență.

În 2025, noua ediție păstrează modelul rectangular-rotunjit al inelelor, brățărilor și zalelor de colier, dându-le mai mult detaliu, multiplicând triadele. E un pas decis spre opulența vizuală, căci și ea, și minimalismul fac parte din ADN-ul Cartier. Extravaganța nu e creată doar prin acumulare cantitativă, ci și prin împrumuturi stilistice din alte colecții. Trei dintre simbolurile animaliere ale Casei, șarpele, tigrul și, mai ales, pantera, sunt preluate ca modele decorative. Iată ce bogăție de informație vizuală ne oferă aceste piese: tiparelor animaliere li se adaugă îngemănarea celor trei versiuni cromatice ale aurului, strălucirile diamantelor și fluiditatea formelor. Cartier ne reamintește, astfel, de profunda sa legătură cu stilistica asiatică, căci noile piese Trinity par talismane, radiind deopotrivă frumusețe și energie mistică.

Probabil că secretul acestei colecții constă tocmai în faptul că e mereu în mișcare, fără însă a se schimba radical. Oricare dintre ipostazele sale trecute rămâne actuală, nu vorbim despre piese de colecție ieșite din modă. Versiunile afișate de Grace Kelly sau Romy Schneider sunt seducătoare și azi. Inelele purtate de Jean Cocteau, Alain Delon sau Cary Grant nu vor părea desuete acum. Îmi pot imagina cu ușurință că, peste jumătate de secol, și Trinity 2025 își va fi păstrat la fel de vie strălucirea.

Foto Alain Delon: Patrice Habans/Cartier

Foto: Cartier