FacebookTwitterLinkedIn

Neo xAI, lansat în România de Neo Vision Group, este primul AI Studio creat special pentru companiile care vor să implementeze inteligența artificială nu ca un experiment, ci ca o transformare operațională reală, scalabilă și cu impact direct în business. 

În 2024, România s-a clasat pe ultimul loc în Uniunea Europeană la adopția inteligenței artificiale: doar 3,1% dintre companiile cu peste 10 angajați folosesc soluții AI. Este mai puțin decât Polonia (5,9%) sau Bulgaria (6,5%) și spune o poveste clară, nu despre lipsa de interes, ci despre lipsa de expertiză aplicabilă. 

Deși AI-ul este pe buzele tuturor, de la conferințe și până la discuțiile din board, puține organizații știu cum să-l implementeze real, fără buzzword-uri, fără proiecte care rămân în PowerPoint. 

Nu un serviciu extra. Ci un nou model. 

Într-o piață dominată de modele clasice de livrare, Neo xAI propune altceva: un AI Studio. O echipă cross-funcțională cu know-how în tehnologie, strategie, produs și execuție ce funcționează ca un departament extern de inteligență artificială.

Echipa intră în companie și mapează procesele, definește business case-uri concrete și livrează soluții AI care se integrează direct în sistemele și operațiunile existente.

„În ultimii doi ani, livrând produse AI, am văzut din interior realitatea companiilor. Indiferent de industrie, blocajele sunt de cele mai multe ori aceleași: lipsa unei strategii clare, absența ownership-ului tehnic și un nivel redus de know-how intern. Neo xAI este răspunsul nostru pentru aceste probleme”, a declarat Laurențiu Clenci, Co-CEO Neo Vision Group.

Neo xAI este fondat de o echipă cu peste 10 ani de experiență în tehnologie și peste 200 de proiecte software livrate pentru clienți din Europa și SUA. În această nouă divizie, fondatorii au adus experți AI cu experiență în Big Tech, care în ultimii 6 ani au lucrat în cercetare și implementare de soluții AI reale, dincolo de proiecte pilot. 

În plus, echipa fondatoare a dezvoltat și lansat produse bazate pe inteligență artificială generativă, cu rezultate directe în business. 

Inteligența artificială nu mai este un nice-to-have. Este deja diferențiatorul cheie pentru companiile care vor să rămână competitive.  Implicați direct în dezvoltarea și vânzarea de soluții AI, fondatorii Neo xAI au decis să creeze o structură dedicată, capabilă să livreze ROI real, scalabil, fără compromisuri

„Credem în AI ca infrastructură. Asta înseamnă să funcționeze în back-office: de la fluxurile de lucru la platformele existente. Înțelegem hype-ul, dar vedem dincolo de el. Ne interesează doar impactul pe care știm că îl putem avea pentru companiile partenere”, spune Adrian Niculescu, Co-CEO Neo Vision Group.

Program exclusiv: 10 companii în prima cohortă Neo xAI 

În aprilie, Neo xAI deschide selecția pentru prima cohortă de companii partenere. La finalul lunii, vor fi alese 10 organizații care demonstrează maturitate operațională și deschidere spre execuție concretă, nu doar teorie. 

„Căutăm companii care vor să vadă rezultate reale. Noi venim cu echipa, cu experiența și – cel mai important – cu procesul”, spune Laurențiu Clenci, Co-CEO Neo Vision Group.

Accesul se face exclusiv prin selecție. Formularul de aplicare este disponibil AICI.

Neo xAI nu este un proiect izolat, ci primul pas într-un ecosistem care își propune să construiască cea mai puternică infrastructură de AI aplicat pentru IMM-uri din Europa

Pe lângă proiectele tailor-made pentru clienți, Neo Vision Group pregătește și lansarea unor produse proprii, prin divizia sa de venture building, Neo Vision Ventures. 

Viziunea? Să permită oricărei companii din regiune să beneficieze de AI aplicat, fără să-și construiască un departament propriu. 

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

Conținut sponsorizat