Taxele vamale anunţate de preşedintele Donald Trump au afectat încrederea investitorilor, temerile privind o recesiune în SUA ducând luni la pierderi masive pe Bursa de pe Wall Street.
Pierderile au şters 4.000 miliarde de dolari din nivelul de vârf înregistrat luna trecută de indicele Standard and Poor’s 500, când pieţele bursiere salutau agenda şefului statului american, arată Reuters și Agerpres.
Noile politici anunţate de Trump au sporit incertitudinea în rândul companiilor, consumatorilor şi investitorilor, mai ales taxele vamale împotriva principalilor parteneri comerciali – cum ar fi Canada, Mexic şi China.
“Vedem clar schimbarea încrederii investitorilor. Ceea ce a funcţionat în trecut nu mai funcţionează acum”, a apreciat Ayako Yoshioka, analist la Wealth Enhancement.
Pierderile s-au agravat luni la bursa de pe Wall Street. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 2,08%, ajungând la valoarea de 41.911,71 puncte, cel mai sever declin din acest an. Indicele Nasdaq Composite a înregistrat un declin de 4%, cel mai sever recul zilnic începând din septembrie 2022. Indicele Standard and Poor’s 500 a închis în scădere cu 8,6% faţă de nivelul record înregistrat în 19 februarie, ştergând 4.000 miliarde de dolari din capitalizarea bursieră de atunci. Indicele Nasdaq, care include giganţii din domeniul tehnologiei, este cu 10% sub nivelul ridicat din decembrie.
Luni, acţiunile Apple şi Nvidia au scăzut fiecare cu aproximativ 5%, în timp ce titlurile Tesla au înregistrat un declin de 15%, ştergând 125 miliarde de dolari din capitalizarea bursieră a producătorului de vehicule electrice.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.