Un material dur pare dificil de manevrat, dar mâinile Iuliei îmblânzesc sticla de parcă ar fi un aluat banal. De multă vreme nu ne-a mai fascinat ceva într-atât precum a făcut-o această demonstrație de modelare a sticlei, din care Iulia obține obiecte unicat, de-o frumusețe aproape ireală.
Deși pare că face asta de când lumea, Iulia a avut un parcurs mai puțin previzibil în domeniul artelor vizuale. După ce a absolvit liceul Tonitza, la secția de sculptură, a decis să continue cu sculptura, cu studiul formei practic, unde s-a lovit de ideea că orice formă are și conținut. „Citisem eu la vremea aia, în căutările mele, un citat din Toma d’Aqhino, cum că «frumosul este adevărul într-o formă». Cum adevărurile mi s-au explicat că se găsesc la filozofie, primul an de facultate l-am petrecut chiar în cadrul facultății de filozofie”, povestește Iulia. A continuat un an la sculptură, apoi s-a mutat la „Sticlă”. „A fost probabil una dintre minunile ce mi s-au întâmplat în această viață. Să găsesc ceva ce fac cu atâta plăcere încât să nu simt că muncesc niciodată. Sticla este un material viu care cere prezență și adaptare. Care îți cere să fii calm, dar rapid, care te surprinde mai tot timpul, iar să stăpânești acest material, adică să îl cunoști suficient de bine încât să știi să-l pui în formă, este cu siguranță o provocare”, continuă Iulia, în timp ce eu îmi răsuflarea, nerăbdătoare să-i pun cât mai multe întrebări despre această ocupație fascinantă.
Ce te inspiră cel mai mult atunci când creezi o nouă lucrare?
Tema, cel mai mult mă inspiră tema lucrării. Arta este un limbaj vizual și, de cele mai multe ori, noi suntem ca niște traducători care știu o limbă înțeleasă de o facultate interioară a noastră – simțirea. Ea e menită să-ți ajungă la inimă și să te facă să simți și să contempli.
Cum arată o zi obișnuită din viața ta de artist sticlar? Poți descrie procesul tău creativ?
Nu există o zi obișnuită în viața mea de sticlar. Fiecare proiect pe care îl am este ceva ce nu am mai făcut și cere soluții și tehnici atât de diferite. Pot fi la cuptor, pot turna matrițe, pot să stau să gravez. Sunt atât de multe tehnici și, cumva, am apucat să învăț câte un pic din toate, lucru care îmi permite să fac lucruri inedite. Fiecare proiect este o nebunie, așa că viața mea de artist sticlar este extrem de dinamică.
Care sunt cele mai mari provocări pe care le întâlnești în arta sticlei și cum le depășești?
Cea mai mare provocare pe care o găsesc în acest domeniu este faptul că arta sticlei este pe moarte în România. Faptul că nu mai avem locuri în care să se practice această artă complică foarte tare lucrurile. Motivul pentru care am înființat Academia de Sticlă vine din necesitatea de a avea un astfel de loc, care să promoveze sticla și faptul că România totuși a excelat în acest domeniu. Speranța mea este că își va atinge potențialul și va deveni un loc deschis, în primul rând, celor care își fac studiile în domeniu și momentan nu au unde continua să practice.
Ce rol joacă culorile în lucrările tale și cum le selectezi?
Culorile nu sunt chiar pasiunea mea. Găsesc sticla transparentă de o frumusețe deosebită. Atât ideea de transparență, cât și felul în care reflectă în mediu sunt, cred eu, ceea ce o fac fascinantă. La libera alegere, de dragul formei clare, foarte rar aleg să pun culoare. În același timp, înțeleg nevoia de culoare a tuturor și când am proiecte care cer și au nevoie de culoare le folosesc cu drag și chibzuință.
Poți să ne povestești despre una dintre cele mai memorabile piese pe care le-ai creat și povestea din spatele ei?
Probabil cea mai de amploare piesă pe care am făcut-o a fost Orchestra de Sticlă din cadrului Festivalului „Enescu” din 2017. A fost o instalație din 30 de instrumente de sticlă, mărime naturală. Licența mea a fost despre Manifestarea sunetului în vizual. Colaborarea cu un festival de muzică a venit în continuarea acestui studiu, la rândul lui venit dintr-o admirație pe care o aveam față de puterea muzicii de a ajunge cumva mai repede la inimă decât vizualul. Și muzica, și vizualul se fac înțelese în mare cu aceleași mijloace: formă, ritm, nuanțe, proporții, relația dintre plin și gol. Și totuși, muzica, sunetul reprezintă calea cea mai directă către suflet.
Care sunt principalele diferențe între lucrul cu sticla și alte materiale artistice pe care le-ai experimentat?
E greu să tragi o linie între industria sticlăriei și arta sticlăriei. Ele sunt cumva interdependente. Deși industria sticlăriei în România a dispărut complet, încă mai avem câteva ateliere care au supraviețuit și au fost moștenite de o generație care vine cu energie nouă. Nu sunt multe, două-trei, dar suficient cât să vedem că se poate și unde se fac lucruri frumoase și cu pasiune.
Cum vezi evoluția artei sticlei contemporane și unde crezi că se îndreaptă?
Eu visez și lucrez la o reabilitare a acestei arte în care am avut și încă avem atât de mulți meșteri. E important să păstrăm un interes și o curiozitate față de sticlă. Este un material ce aparține atât trecutului, cât și viitorului. Iar atelierele ce se ocupă de creație se ocupă, de cele mai multe ori, și de inovație. Gorrilla Glass, de exemplu, a fost dezvoltată la Corning Museum, unul dintre cele mai mari muzee și ateliere de artă a sticlei.