FacebookTwitterLinkedIn

În 2024, cifra de afaceri a companiei românești Gomag a depășit 3.6 milioane euro, un rezultat influențat de multiple mișcări de expansiune și scalare, realizate în mod strategic.

În acest context, vânzările generate de comercianții prezenți pe platformă au fost de peste 2.2 miliarde lei, adică o creștere de +38% comparativ cu 2023. În prezent, peste 4.200 de comercianți folosesc platforma eCommerce Gomag pentru a vinde online cu succes, arată datele companiei.

“Tot în 2024 am demarat programul Gomag Partner, ce constă în crearea unei rețele validate de parteneriate cu multiple soluții din piața de eCommerce, de la instrumente specializate, la agenții cu servicii dedicate comerțului electronic. Un moment cheie al anului a fost și lansarea Gomag Campanii Google Ads, serviciu de marketing ce automatizează reclamele de tip Product Listing pe Google pentru clienții noștri.  Numărul magazinelor Gomag care au folosit până acum acest serviciu se apropie de 500, iar mediile ROAS includ numere precum 11.8x pe nișa Scule și unelte, 12.5x pe nișa Librărie, 11.7x pe nișa Auto & Moto sau 8.4x, pe Health & Beauty”, spun Cosmin Dărăban și Aurelian Motica, co-fondatorii Gomag.

Nu în ultimul rând, în 2024 echipa Gomag a realizat oficial lansarea platformei în Republica Moldova.

În ceea ce privește începutul anului 2025, acesta a fost unul promițător pentru Gomag, cu o creștere de +28% YoY, deși 2024 a fost un an dificil pentru comercianți. 

“Factori precum implementarea E-Factura, contextul economic și politic instabil sau agresivitatea marketplace-urilor din Asia, s-au aflat în top-ul preocupărilor pentru antreprenorii români, inclusiv pentru clienții noștri. Interesul acestora de a crește în online rămâne, însă, la cote înalte. De exemplu, noi am observat o activitate semnificativă până acum față de anul trecut, o creștere de +28% YoY”, menționează cei doi reprezentanți ai companiei.

Pentru viitor, co-fondatorii Gomag susțin că vor să continue atragerea în ecosistemul Gomag a noi parteneri de tehnologie și agenții specializate. ”Practic, să avansăm cu programul Gomag Partner. În acest fel, vrem să asigurăm pentru comercianții care ne aleg acces la și mai multe beneficii, ba chiar soluții exclusive, ce le vor simplifica munca. În același timp, accelerăm dezvoltările pentru comercianții din Republica Moldova. Am început deja lucrul pentru lansarea unor servicii specifice, dedicate jucătorilor din această zonă. O altă prioritate principală este investiția în dezvoltarea continuă a platformei; avem în plan lansarea unei noi suite de functionalități care să permită comercianților și partenerilor Gomag să lucreze mai bine împreună.”

În privința pieței de business online din acest an, cei doi fondatori ai platformei românești Gomag consideră că datorită situației economice și politice actuale, cu siguranță vor fi provocări serioase și în 2025 pentru antreprenori.

“Pentru noi, însă, rămâne important să ne concentrăm asupra aspectelor pe care putem să le influențăm: să aducem mai multă valoare comercianților noștri prin produsele și serviciile pe care le oferim, dar și prin construirea de parteneriate care să extindă ecosistemul Gomag”, conchid Cosmin Dărăban și Aurelian Motica.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.