FacebookTwitterLinkedIn

În contextul în care Capri Holdings lucrează cu Barclays pentru a explora posibilitatea vânzării brandului Versace, proprietara grupului italian de lux Prada, Miuccia Prada, susține că mai multe companii din industria modei sunt interesate de achiziţionarea Versace.  

„Este pe masa tuturor”, a spus în această săptămână Miuccia Prada, răspunzând la întrebările jurnaliştilor despre interesul Prada de a achiziţiona celebrul brand italian, potrivit Reuters.

Conform unor surse apropiate brandului de modă, Prada ar fi primit acces prioritar la datele financiare ale Versace, înaintea oricărui alt potenţial cumpărător, având la dispoziţie patru săptămâni pentru a evalua situaţia financiară a companiei.

Cu toate acestea, nu s-a luat încă o decizie finală cu privire la o posibilă ofertă de achiziţie.

La rândul său, Renzo Rosso, fondatorul grupului italian de modă Only The Brave (OTB), preciza la începutul acestei săptămâni, pentru ziarul italian M,F că este interesat de o posibilă achiziţie a Versace.

Versace este unul dintre cele mai iconice branduri de modă din Italia, iar în acest moment, compania poate deveni o achiziţie strategică pentru oricare dintre companiile interesate, tocmai pentru că le va consolida poziţia pe piaţa globală a industriei de lux.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.