FacebookTwitterLinkedIn

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că își va continua mandatul „în mod corespunzător până la capăt”, după ce Partidul Social-Democrat (SPD) a suferit o înfrângere istorică în alegeri, transmite Agerpres.

Scholz a anunțat că nu va avea niciun rol în viitorul guvern și nu va participa la negocierile de coaliție dintre SPD și Uniunea Creștin-Democrată (CDU) împreună cu Uniunea Creștin-Socială bavareză (CSU), câștigătorii scrutinului. Până la formarea noului executiv, proces care ar putea dura săptămâni sau chiar luni, Scholz va rămâne cancelar interimar.

După încheierea mandatului, Scholz va continua să fie deputat în Bundestag, unde și-a asigurat un loc la limită în circumscripția sa din Potsdam. Prin această decizie, urmează exemplul fostului cancelar Helmut Kohl, care a rămas parlamentar după ce a pierdut alegerile din 1998. Spre deosebire de el, Gerhard Schröder a renunțat rapid la mandatul de deputat după ce a predat funcția de cancelar Angelei Merkel, în 2005.

Rezultatul SPD de 16,4% reprezintă cel mai slab scor electoral al partidului la nivel național, iar Scholz și-a asumat responsabilitatea pentru eșecul campaniei.

În urma acestor alegeri, și vicecancelarul Robert Habeck a anunțat că se retrage din conducerea Verzilor, după ce partidul său a obținut doar 11,6%, în scădere față de 14,7% în 2021. Habeck, care a fost cap de listă al Verzilor în campanie, a declarat că nu va mai ocupa un rol de conducere în partid.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.