Serviciul WhatsApp al Meta Platforms Inc. a atins un prag critic de utilizatori, ceea ce îl va supune, cel mai probabil, unor reguli mai stricte în conformitate cu Legea privind serviciile digitale (DSA) a Uniunii Europene, potrivit Bloomberg.
Canalele deschise ale WhatsApp, care sunt fluxuri afiliate instituțiilor media sau personalităților publice și care, conform DSA, sunt comparabile cu o rețea socială, au înregistrat în medie aproximativ 46,8 milioane de utilizatori activi lunar în a doua jumătate a anului 2024.
Comisia Europeană a intensificat supravegherea rețelelor sociale în încercarea de a limita influența marilor companii tehnologice americane. Aceste eforturi au fost criticate de administrația lui Donald Trump, care spune că oficialii UE reglementează discursul online.
Regulamentul DSA privind moderarea conținutului impune cerințe mai stricte platformelor online foarte mari, definite ca fiind cele care depășesc 45 de milioane de utilizatori activi lunar în UE.
Comisia trebuie să decidă dacă WhatsApp va fi inclusă în categoria platformelor cu reglementări mai stricte, care, în conformitate cu DSA, trebuie să efectueze evaluări de risc privind răspândirea conținutului ilegal sau dăunător și să implementeze strategii de atenuare.
Amenzile pentru nerespectarea DSA pot ajunge până la 6% din veniturile anuale globale ale unei companii.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.