Forvis Mazars, parteneriatul internațional de audit, taxe și consultanță, a lansat studiul anual dedicat activității de M&A din Europa Centrală și de Est (ECE), realizat în parteneriat cu Mergermarket. Studiul arată faptul că piața de fuziuni și achiziții (M&A) din regiune a înregistrat o scădere dacă se consideră valoarea totală a tranzacțiilor, însă o creștere marginală a volumului acestora arată reziliența pieței.
Studiul anual, Investing in CEE: Inbound M&A report 2024/2025, oferă o imagine de ansamblu a activității de fuziuni și achiziții în regiunea ECE de-a lungul anului 2024 și analizează provocările și oportunitățile din următoarele luni.
Per total, regiunea ECE a înregistrat 1.270 de tranzacții în 2024, cu o valoare totală comunicată de 27,4 miliarde de euro, conform datelor raportate și având în vedere criteriile stabilite în metodologia studiului.
Deși aceste cifre arată o scădere de 30% față de anul precedent în ceea ce privește valoarea, volumul tranzacțiilor a crescut cu 3% față de 2023.
În ciuda condițiilor mai dificile, în special în sectoare precum auto și imobiliare, piața M&A din ECE nu a fost în 2024 martora unui val semnificativ de tranzacții cu companii aflate în dificultate.
Andrija Garofulić, Partner, Financial Advisory, Forvis Mazars în regiunea Adriatică: „Suntem pregătiți pentru un ciclu de restructurări, dar acesta încă nu a avut loc. Cea mai mare activitate continuă să se concentreze pe creșterea, cumpărarea și vânzarea de afaceri. Însă, dacă instabilitatea va continua, am putea vedea oportunități de investiții în companii aflate în dificultate financiară și restructurări în următoarele 12 luni.”
Fondurile de private equity (PE) din ECE au fost mai puțin active în 2024.
Volumul achizițiilor a scăzut constant în regiune din 2021, ajungând la 160 de tranzacții comunicate în 2024, ceea ce reprezintă o scădere de 2% față de 2023. Valoarea totală a achizițiilor a urmat o tendință oscilantă în ultimul deceniu.
Cele 160 de tranzacții din 2024 au avut o valoare combinată comunicată de 5,6 miliarde de euro, cu 18% mai mică decât în 2023, dar mult mai mare decât totalul din 2022 (4,4 miliarde de euro).
Principalele provocări din 2025 vor fi atât politice, cât și economice. Europa, nu doar regiunea ECE, se confruntă cu o serie de alegeri importante în lunile următoare, care ar putea duce la schimbări politice semnificative.
Dar există și factori favorabili. Atenuarea conflictelor din Ucraina și Orientul Mijlociu ar putea spori încrederea, în special printre cumpărătorii internaționali. Și, poate paradoxal, tensiunile comerciale globale ar putea chiar accelera revitalizarea producției în regiunea ECE.
Alte concluzii cheie ale raportului includ:
- Hotspot-uri regionale. Polonia, Austria și România se remarcă drept cele mai active piețe de fuziuni și achiziții din regiunea ECE în 2024, în ceea ce privește volumul tranzacțiilor, un tipar care a rămas constant în ultimii trei ani.
În ceea ce privește valoarea totală comunicată a tranzacțiilor, Ungaria a ocupat prima poziție, cu tranzacții în valoare totală de 6,5 miliarde de euro, urmată de Polonia (5,8 miliarde de euro) și Austria (4,9 miliarde de euro), deși majoritatea valorii agregate a tranzacțiilor din Ungaria a fost generată de doar două tranzacții mari.
- Sectoare de interes. Tehnologia inovativă și activele industriale solide au fost cele mai atractive pentru investitorii externi în 2024. Sectorul tehnologic a generat cel mai mare număr de tranzacții, ajungând la 216 tranzacții (17% din întreaga activitate), dintre care aproape două treimi (133) au fost realizate de investitori din afara regiunii.
După sectorul tehnologic, a urmat cel industrial, cu un total de 82 de tranzacții realizate de investitori din afara regiunii.
- Multiplii tranzacțiilor, printre cei mai scăzuți din ultimii ani. Multiplul median EV/EBITDA pentru regiunea ECE (în toate sectoarele) a fost de 6,7x în perioada 2023/24, conform datelor Mergermarket. Acesta este comparat cu 9,4x în restul Europei, deși diferența dintre acești multipli s-a redus în ultimii trei ani.
Interesant este că multiplul median EV/EBITDA pentru ECE a crescut în 2023/24 față de perioada anterioară, când era de 6,1x. În schimb, multiplul pentru restul Europei a scăzut, înregistrând o diminuare de mai mult de două puncte (2x) EBITDA față de 2022/23.
România își consolidează în continuare poziția în Europa Centrală și de Est (ECE), ocupând locul al treilea în topul destinațiilor preferate pentru investiții
România nu doar că și-a păstrat poziția, dar continuă să se afirme ca a treia destinație preferată pentru investiții în Europa Centrală și de Est.
Cu 138 de tranzacții comunicate în 2024, România a înregistrat o creștere de 6% a volumului de tranzacții față de anul anterior, confirmându-și prezența puternică pe piața regională.
Deși valoarea totală a acestora a scăzut cu 41%, ajungând la 2,4 miliarde de euro, capacitatea României de a atrage un flux substanțial de tranzacții reflectă reziliența și potențialul său pe termen lung.
În ciuda provocărilor, România rămâne un hub cheie de investiții, atrăgând atât investitori locali, cât și internaționali, care continuă să vadă țara ca o componentă esențială a viitorului economic al regiunii ECE.
Studiul poate fi descărcat aici.
***
Forvis Mazars este una dintre cele mai importante rețele globale de servicii profesionale. Rețeaua funcționează sub un singur brand la nivel global, cu doar doi membri: Forvis Mazars LLP în Statele Unite și Forvis Mazars Group SC, un parteneriat integrat la nivel internațional care operează în peste 100 de țări și teritorii.
Ambele firme membre au în comun angajamentul de a oferi o experiență de neegalat clienților, oferind servicii de audit, fiscale și de consultanță în întreaga lume. Împreună, ne propunem să sprijinim clienții, oamenii, industria și comunitățile noastre să crească în continuare.