FacebookTwitterLinkedIn

Autoritatea de concurență a făcut inspecții la sediile a trei companii de construcții de locuințe, în cadrul unei investigații privind posibila trucare a licitațiilor organizate de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL). 

Aceste companii sunt Chintoflor Construct, Dacodrin și Master Project Concept, care și-ar fi „coordonat comportamentul cu scopul de a împărți piața serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor de construcții de locuințe în județul Arad, în cadrul licitației organizate de ANL”, se arată în comunicarea autorității de concurență.

Aceasta precizează însă că efectuarea acestor inspecții nu reprezintă „o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor.”

Cu toate acestea, în situația în care se va constata încălcarea regulilor de concurență, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. 

Chintoflor Construct este o firmă din județul Bihor, cu o vechime de peste 30 de ani pe piață, care a obținut afaceri de 5,8 milioane de lei în 2023, în creștere cu 58% față de 2022, potrivit platformei Termene.

Dacodrin este un constructor cu vechime similară, din Arad, ale cărui afaceri s-au situat la nivelul de aproape 6 milioane de lei în 2023, însă în scădere de două cifre față de 2022. 

Iar Master Project Concept din Arad, care activează în domeniul ingineriei și consultanței tehnice, a obținut în 2023 afaceri nete de 371 de mii de lei, în scădere de 5% față de 2022.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.