FacebookTwitterLinkedIn

Cu ocazia celei de-a 40-a aniversări, Fundația Cartier pentru Artă Contemporană anunță inaugurarea noului său sediu, situat pe Place du Palais-Royal, programată pentru finele lui 2025. Celebrul arhitect Jean Nouvel, un preferat al Casei, a fost desemnat de Cartier să regândească integral interiorul noului spațiu pentru expoziții.

Situat în fostul Louvre des Antiquaires, la intersecția dintre rue Saint-Honoré și rue de Rivoli, noua adresă completează o concentrare culturală excepțională, cu Bursa de Comerț, Muzeul Luvru, Muzeul de Artă Decorativă, Muzeul Orangerie, Jeu de Paume etc. Deși clădirea își păstrează intactă fațada Haussmann originală, catalogată drept monument istoric, suprafața interioară a fost complet remodelată pentru a găzdui Fondation Cartier.

Desfășurată pe trei etaje, Fundația va dispune de un total de 8.500 de metri pătrați accesibili publicului: 6.500 de metri pătrați de spațiu expozițional, 1.200 de metri pătrați pe cinci platforme mobile care permit modelarea și personalizarea zonelor de expunere și traseelor în interiorul clădirii, cu posibilitatea de extindere până la 11 metri înălțime. Spațiul este de cinci ori mai mare decât cel situat în Boulevard Raspail, fiind suficient pentru a permite Fundației Cartier să etaleze și mai mult din colecția sa permanentă.

Unul dintre cele mai renumite centre de artă contemporană din lume, clădirea care găzduiește încă Fundația a fost inaugurată în 1994 și a fost proiectată tot de celebrul arhitect Jean Nouvel, iar designul său inovator și transparent a devenit rapid un simbol al modernismului și al creativității.

Jean Nouvel este un arhitect francez de renume internațional, cunoscut pentru abordarea sa inovatoare și sensibilitatea sa față de contextul cultural și urban al fiecărui proiect. Născut pe 12 august 1945 în Fumel, Franța, Nouvel și-a câștigat faima prin proiecte îndrăznețe și moderne, care redefinesc limitele arhitecturii tradiționale. Printre cele mai notabile lucrări ale sale se numără Institut du Monde Arabe din Paris, Torre Agbar din Barcelona, Muzeul Național al Qatarului și viitorul sediu al Fondation Cartier, unde Nouvel a creat un spațiu care să se îmbine perfect cu mediul înconjurător, folosind sticlă și oțel, pentru a realiza o fațadă transparentă care permite ca interiorul să interacționeze constant cu exteriorul. Grădina luxuriantă care înconjoară clădirea contribuie la senzația de deschidere și fluiditate, oferind un contrast minunat cu peisajul urban parizian.

Fondation Cartier găzduiește o colecție impresionantă de lucrări de artă contemporană, incluzând pictură, sculptură, fotografie și multimedia. Expozițiile sunt curatoriate cu atenție pentru a prezenta lucrările artiștilor emergenți și consacrați din întreaga lume, promovând dialogul și inovația în arta contemporană. Fondation Cartier nu doar expune opere de artă, ci și organizează evenimente culturale, ateliere și conferințe care atrag pasionați de artă de toate vârstele.

În prezent, Fondation Cartier prezintă colecția artistei Olga de Amaral, ale cărei uriașe instalații textile levitează în spațiile uriașe. Intitulată „Brumas”, ploaia artistei în vârsta de 92 de ani deschide o colecție retrospectivă prezentată pentru prima dată în capitala franceză, o premieră în Europa. Aproape necunoscută în Franța, Olga de Amaral vine din Columbia, unde este considerată un pionier al artei fibrelor naturale sau sintetice, pe care le folosește pentru a crea artă încă din anii ’60, cu lucrări de dimensiuni adesea monumentale, ce sfidează legile fizicii.

Amaral a studiat în America, la Academia de Arte Cranbrook, după care a revenit la Bogotá. Cu o atenție remarcabilă la detalii și o dexteritate aproape ireală, Olga de Amaral țese neobosit, împletește, taie, înnoadă și înfășoară lână, dar și fire de in, păr de cal și chiar bucăți fine de plastic pe care le poate și picta sau acoperi cu gesso (un înveliș realizat din ipsos și lipici). Lucrările sale vor putea fi văzute în sediul încă ocupat de Fundație până la jumătatea lunii martie.

Între timp, Fondation Cartier lucrează asiduu pentru a inaugura noul sediu pe Place du Palais-Royal din Paris, la sfârșitul anului 2025. Deși detaliile specifice despre expozițiile care vor avea loc la inaugurare nu au fost anunțate, se știe deja că noul spațiu va găzdui, ca de obicei, o serie de expoziții și evenimente culturale care vor reflecta angajamentul Fundației față de arta contemporană – respectiv o selecție din bogata sa colecție de aproape 4.500 de lucrări ale mai mult de 500 de artiști, dar și nenumărate surprize așteptate de publicul amator de artă.

Încă un detaliu care a scăpat înainte de inaugurate confirmă că noul sediu va fi o adevărată capodoperă inginerească, susținută de prezența acoperișurilor zenitale din sticlă și a elementelor modulare pe tavan, care vor permite ca luminatorul să fie închis, oferind astfel libertate artiștilor și curatorilor să expună arta exact așa cum doresc. Pe lângă spațiul expozițional, clădirea Fondation Cartier va include o librărie, un restaurant, un auditoriu, precum și un spațiu educațional.