FacebookTwitterLinkedIn

Elon Musk își va retrage oferta de 97,4 miliarde de dolari pentru divizia non-profit a OpenAI dacă dezvoltatorul ChatGPT renunță la planurile de a deveni o entitate cu scop lucrativ, au declarat avocații miliardarului într-un document juridic depus săptămâna trecută.

În 2015, Sam Altman și Elon Musk au fondat OpenAI ca organizație caritabilă. Ulterior Musk a părăsit proiectul din cauza unor diferențe de viziune între el și Altman cu privire la direcția companiei, iar când Altman a devenit CEO a lansat o divizie cu scop lucrativ în cadrul OpenAI pentru a atrage investiții de la companii precum Microsoft.

În prezent, Altman lucrează la un plan de restructurare a activității de bază într-o companie cu scop lucrativ, care nu va mai fi controlată de consiliul non-profit. Organizația non-profit va continua să existe, dar va deține doar un pachet minoritar din compania cu scop lucrativ.

Musk a intentat un proces pentru a bloca această tranziție. Săptămâna trecută un consorțiu condus de Musk a făcut o ofertă pentru achiziționarea diviziei non-profit, într-o nouă încercare de a opri tranziția. Altman a declarat pentru Reuters că OpenAI nu este de vânzare. Compania a precizat că oferta lui Musk intră în contradicție cu propriul său proces, prin care susține că activele OpenAI nu ar trebui să fie folosite pentru câștiguri private.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.