FacebookTwitterLinkedIn

Platforma americană este una dintre cele mai mari din lume (“Mighty Barents”). A ajuns de câteva luni în România, iar acum este pregătită să plece în larg și să înceapă lucrările de forare.

“Platforma începe să foreze în curând cele 10 sonde prin care Petrom și Romgaz vor exploata anual miliarde de metri cubi de gaze, garantând independența energetică a țării. Asta înseamnă că gazul românesc va alimenta toți consumatorii din țară, iar surplusul poate fi exportat, ceea ce are potențialul să transforme România într-o forță economică europeană. Este cel mai mare proiect economic românesc de după Revoluție, o investiție de peste patru miliarde de euro, dar cu beneficii uriașe pentru statul român, însumând zeci de miliarde de euro”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Urmează să ajungă la aproximativ 160 de kilometri de țărm, în dreptul localității Tuzla, unde va pune în funcțiune 10 sonde de exploatare a gazului românesc, la adâncimi de peste 4000 de metri.

Transocean Barents are 90 de metri înălțime și 120 de metri lungime, un ansamblu complex de utilaje și echipamente care vor extrage gazul, la presiuni foarte mari, iar din 2027 acesta va fi livrat, prin magistrala Tuzla-Podișor, la care lucrează Transgaz.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, alum Forbes România 30 sub 30 a declarat că “pentru România și pentru Europa, Neptun Deep este unul dintre cele mai mari proiecte, prin care România și statele europene își pot asigura independența și securitatea energetică, la pachet cu prețuri competitive pentru oamenii simpli și companii”.

Burduja a subliniat importanța economică și geostrategică a Neptun Deep. “Să nu ne ferim să spunem lucrurilor pe nume. Investiția de 4 miliarde EUR, în parteneriat Romgaz-OMV Petrom, va aduce peste 20 de miliarde EUR pentru bugetul de stat și peste 100 de miliarde de normal metri cubi, dublând producția României. Vom fi, indiscutabil, cel mai mare producător de gaz din UE. Un cuvânt definește acest proiect: CURAJ. Curajul Romgaz, care a preluat de la Exxon participația în proiect. Curajul ambelor companii, al oamenilor care duc greul investiției, al echipajului de 160 de experți, al instituțiilor din România, care și-au asumat să sprijine această investiție strategică”, a declarat Sebastian Burduja.

Sursa citată a precizat că proiectul Neptun Deep a depășit deja un grafic de execuție de 33%, în avans față de termenele stabilite.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.