FacebookTwitterLinkedIn

Cristiano Ronaldo ocupă, din nou, primul loc în clasamentul celor mai bine plătiţi sportivi ai planetei, cu venituri totale de 260 de milioane de dolari în 2024, conform unui clasament realizat de Sportico, platformă specializată în informaţii din industria sportului.

Cei mai bine plătiţi 100 de sportivi ai lumii (jucători de fotbal, sportivi din NBA şi NFL, jucători de golf şi boxeri profesionişti) au câştigat 6,2 miliarde dolari anul trecut. Cifra include salarii în valoare de 4,8 miliarde dolari plus 1,4 miliarde dolari din sponsorizări, informează Agerpres.

Graţie contractului profitabil cu echipa de fotbal Al-Nassr din Arabia Saudită, Cristiano Ronaldo şi-a păstrat titlul de cel mai bine plătit sportiv al planetei, pentru al doilea an la rând. Potrivit Sportico, atacantul portughez, care săptămâna trecută a împlinit 40 de ani, a câştigat anul trecut 215 milioane de dolari sub formă de salarii şi 45 milioane dolari din sponsorizări.

Pe locul secund se află Stephen Curry, jucător de baschet la Golden State Warriors, cu venituri de 153,8 milioane de dolari, cu peste 100 de milioane de dolari mai puţin decât fotbalistul portughez care a câştigat Balonul de Aur de cinci ori.

Locul al treilea este ocupat de boxerul britanic Tyson Fury, cu venituri de 147 milioane de dolari.

Pe locurile următoare se situează căpitanul echipei de fotbal Inter Miami, argentinianul Lionel Messi (135 milioane de dolari), şi jucătorul de baschet LeBron James de la Los Angeles Lakers (133,2 milioane de dolari).

În clasamentul celor mai bine plătiţi 100 de sportivi, realizat de Sportico, nu există nicio femeie. Fosta câştigătoare a US Open, americanca Coco Gauff, este sportiva cu cele mai mari venituri anul trecut, 30,4 milioane de dolari.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.