FacebookTwitterLinkedIn

Aproape jumătate dintre femeile din România (47%) consideră teama de eșec principalul obstacol în calea antreprenoriatului, chiar dacă au competențele necesare pentru a-și construi o afacere, potrivit raportului final al programului Capsule, un proiect Erasmus+ care a sprijinit dezvoltarea antreprenoriatului feminin în România, Ungaria și Croația.

Programul, desfășurat între februarie 2023 și februarie 2025, a fost organizat de Impact Hub Bucharest, Impact Hub Budapest, Impact Hub Zagreb și Career Shift și a oferit mentorat, coaching și training pentru 105 tinere femei cu vârste între 18 și 30 de ani. În total, au fost primite peste 350 de aplicații, iar participantele selectate au beneficiat de sesiuni practice menite să le sprijine în construirea propriilor afaceri.

În România, numai 8% dintre fondatorii de startupuri sunt femei tinere, comparativ cu 75% bărbați, potrivit raportului elaborat la finalul programului. 

În finalul programului, participantele au înregistrat o îmbunătățire de 38% în networking și pitching, competențe esențiale pentru atragerea partenerilor și accesarea finanțărilor. În plus, strategiile de preț și planificarea financiară au fost îmbunătățite cu 27%, oferindu-le antreprenoarelor un control mai eficient asupra bugetelor. Mentorii au fost considerați principala sursă de sprijin pentru participante.

În pofida acestor progrese, 47% dintre participantele prezente în program au spus că frica de eșec rămâne o provocare majoră, iar 32% au menționat dificultăți în accesarea finanțării, conform raportului final Capsule. De asemenea, componenta de e-learning a fost cea mai puțin apreciată, ceea ce sugerează nevoia de conținut mai interactiv și aplicat.

Raportul evidențiază importanța unor module diferențiate de învățare pentru participantele cu niveluri diferite de experiență. În timp ce începătoarele au avut nevoie de fundamente solide, antreprenoarele cu experiență au solicitat sesiuni aprofundate despre scalare, atragerea investițiilor și conformitate legală. În plus, raportul subliniază importanța îmbunătățirii platformelor digitale de învățare, cu conținut mai aplicat și interactiv, precum și a dezvoltării unor parcursuri de învățare adaptate nivelului fiecărei participante, mai arată concluziile raportului.