FacebookTwitterLinkedIn

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis luni, 10 februarie, în creştere pe aproape toţi indicii, fără să dea semne că piaţa ar fi influenţată de anunţul privind demisia preşedintelui Klaus Iohannis.

BET, principalul indice al BVB, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate, s-a apreciat cu 0,43%, până la 17.137 de puncte.

Valoarea totală a tranzacţiilor s-a ridicat la 60 de milioane de lei, în creştere de la 43 de milioane de lei în şedinţa precedentă, notează RRA.

Cele mai lichide titluri au fost ale Băncii Transilvania, urmate de acţiunile OMV Petrom şi ale BRD – Groupe Société Générale. Banca Transilvania a înregistrat tranzacţii de 16 milioane de lei, iar preţul acţiunilor a urcat cu 0,55%.

Moneda naţională s-a apreciat uşor luni, 10 februarie, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României la 4,9765 lei.

Totuși, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,8173 de lei, în creştere cu 2,33 de bani, comparativ cu ziua de vineri.

În schimb, gramul de aur a atins ieri un nou maxim istoric, ajungând la valoarea de 449 de lei, de la 441 de lei, în şedinţa precedentă.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.