FacebookTwitterLinkedIn

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) a aprobat recunoaşterea oficială a ocupaţiei de enolog în Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR), în urma solicitării înaintate în 2024 de Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România (ADAR).

Potrivit ADAR, ”decizia marchează un moment de referinţă, aliniind ţara noastră la practicile internaţionale şi oferind recunoaştere oficială specialiştilor care ghidează producţia vinurilor de calitate”.

“Este un moment istoric pentru industria vinului din România. Până acum, specialiștii din acest domeniu erau încadrați ca ingineri horticoli sau ingineri din industria alimentară. Această reușită nu este doar despre recunoaștere administrativă, ci despre viitorul industriei noastre, deoarece profesioniștii din domeniu au, de acum, un statut clar, aliniat la standardele internaționale”, a declarat Mihai Baniță, directorul executiv al ADAR.

Conform deciziei Ministerului Muncii, ocupația de enolog a fost introdusă în COR sub codul 214539, fiind inclusă în grupa de bază 2145 – Ingineri chimiști. Până la publicarea oficială în Monitorul Oficial al României, codul poate fi utilizat cu titlu provizoriu.

Enologia – sau oenologia, variantă mai răspândită, derivată din cuvintele grecești oinos (vin) și logos (știință) – este disciplina care se ocupă cu studiul și crearea vinurilor. Conform fișei descriptive depuse de ADAR, enologul este specialistul care supraveghează procesul de producție a vinului, de la recoltarea strugurilor până la îmbutelierea produsului final. Acesta asigură calitatea și specificitatea vinurilor, fiind responsabil de monitorizarea procesului de fermentare, alegerea tehnicilor optime de vinificație și aplicarea celor mai noi tehnologii în producție. Enologul trebuie să posede cunoștințe avansate de chimie, microbiologie și tehnologie, alături de o înțelegere profundă a industriei vitivinicole.

Introducerea acestei ocupații în COR sprijină și educația și formarea profesională, deschizând noi oportunități pentru specialiștii din domeniu de a se perfecționa și de a contribui la inovațiile din industria vinicolă și la consolidarea poziției țării noastre ca un jucător important pe harta mondială a vinului.

Asociația Degustătorilor Autorizați din România (ADAR) este o organizație profesională dedicată promovării și dezvoltării culturii vinului în România. Membrii ADAR sunt degustători autorizați care, prin cunoștințele și expertiza lor, contribuie la evaluarea calității vinurilor și la educația consumatorilor. Asociația organizează evenimente, cursuri și degustări, având ca scop sprijinirea industriei vinicole românești și creșterea aprecierii vinurilor de calitate în rândul publicului larg.