Proprietarul de spații logistice și industriale WDP, al doilea mare jucător de pe piață după CTP, a avut anul trecut un volum de investiții de 1 miliard de euro, la nivel de grup.
În România, în 2024 compania a achiziționat un portofoliu de 136.000 mp, deținut de Globalworth și GlobalVision, pentru circa 110 milioane de euro, precum și Expo Market Doraly pentru o sumă estimată la 90 de milioane de euro.
În cel mai recent raport al companiei, WDP a anunțat totodată și preluarea participației de 15% a partenerului din România, Jeroen Biermans.
„După ce a fondat și dezvoltat cu succes WDP România timp de peste 15 ani, WDP și partenerul său din România au decis să transfere participația de 15% din companie către WDP. Acesta își păstrează funcția de Country Manager WDP România și va continua să sprijine expansiunea companiei în această țară. Această tranzacție marchează un nou pas în internaționalizarea Grupului WDP, într-un context în care operațiunile din România au înregistrat o creștere foarte puternică în ultimii ani”, se arată în raportul companiei.
În România, WDP deține un portofoliu de 1.506 milioane de euro, distribuit pe aproximativ 1,95 milioane mp de spațiu închiriabil, repartizat în 79 de locații.
Compania a semnat cu Banca Europeană de Investiții (BEI) un pachet de finanțare de 250 de milioane de euro la sfârșitul lunii iulie 2024.
„Fondurile vor fi utilizate exclusiv pentru finanțarea proiectelor de energie regenerabilă, inclusiv instalarea panourilor solare, baterii și infrastructură de încărcare. Împrumutul va fi accesat în mai multe tranșe până la sfârșitul anului 2027, pentru implementarea proiectelor în Europa de Vest și România”, informează compania.
Un alt pachet de finanțare de aproximativ 300 milioane euro s-a semnat anul trecut cu IFC, membru al Grupului Băncii Mondiale. Este vorba de un împrumut verde, cu o durată de până la opt ani, care va fi utilizat exclusiv pentru proiecte de construcții logistice noi în România.
La finalul lui 2024, rata de ocupare a spațiilor din portofoliul WDP era de 98%. Compania are un portofoliu în curs de execuție de 1,1 miliarde de euro.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.