FacebookTwitterLinkedIn

Selion Global, firmă internațională de consultanță în leadership și soluții personalizate pentru organizațiile cu provocări complexe de business face un pas important în consolidarea echipei și în continuarea dezvoltării filialei locale.

Cristina Cărămizaru este expert în executive search și leadership advisory și are peste 20 de ani de experiență.

Selion Global România, lansată în 2024 de Filip Nemțeanu și Mihai Băjan, își propune să redefinească abordarea locală în domeniul executive search, având ca obiectiv integrarea celor mai bune practici globale. Cu venirea Cristinei Cărămizaru, compania își consolidează capacitatea de a furniza servicii de top în executive search, leadership development, talent mapping și consultanță strategică pentru consilii de administrație și programe de leadership retreats.

Cu o carieră impresionantă în executive search, Cristina a ocupat poziții de leadership în firme de top din domeniu, precum Stanton Chase Intl., Pedersen & Partners și Amrop. De-a lungul carierei, ea a realizat peste 500 de plasări de lideri în managementul superior și a oferit soluții pentru dezvoltarea echipelor de leadership în sectoare diverse, de la FMCG și retail până la tehnologie și servicii financiare.

„După un an de la lansare, obiectivul nostru pentru 2025 este extinderea și creșterea cotei de piață. Venirea Cristinei la Selion Global România va contribui semnificativ la atingerea acestor obiective, având în vedere expertiza și angajamentul ei față de excelența în leadership,” a declarat Filip Nemțeanu, Managing Partner al Selion Global România.

Cristina Cărămizaru este psiholog și coach certificat. Ea aduce un mix de abilități analitice și empatie, cu un stil direct și transparent în relațiile cu clienții și candidații. „Suntem onorați și privilegiați de încrederea clienților noștri, iar dorința mea este să continuăm să construim o comunitate autentică, bazată pe valori comune și responsabilitate”, a spus Cristina Cărămizaru.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.