China a anunţat duminica aceasta că va lua „contramăsuri corespunzătoare” pentru „apărarea fermă” a drepturilor şi intereselor sale, după ce Statele Unite au decis să impună tarife de 10% ţării asiatice, şi a reafirmat că războaiele comerciale „nu au câştigători”.
„China se opune ferm acestor tarife”, a declarat duminică Ministerul Comerţului de la Beijing într-un comunicat în care anunţă că va depune o plângere la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) cu privire la „practicile ilegale” ale Statelor Unite, notează Agerpres.
Beijingul afirmă, de asemenea, că speră ca Washingtonul „să se uite în mod obiectiv şi raţional la problemele sale, cum ar fi fentanilul”, în loc să recurgă la „ameninţări împotriva altor ţări” prin impunerea de tarife.
Ministerul Comerţului chinez: „China îndeamnă Statele Unite să-şi corecteze practicile eronate, să întâlnească partea chineză la jumătatea drumului, să-şi înfrunte direct problemele şi să se angajeze într-un dialog sincer.”
Sâmbătă, preşedintele american Donald Trump şi-a pus în practică ameninţările, impunând tarife de 25% pentru mărfurile care provin de la vecinii săi imediaţi, Canada şi Mexic, precum şi un tarif de 10% pentru mărfurile din China.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.