Autoritățile nu iau în calcul majorări de taxe sau de impozite în acest an, iar instituțiile sunt sub presiune constantă pentru a realiza partea de venituri, dar și pentru a ține cheltuielile sub control, a declarat sâmbătă ministrul Finanțelor, Tanczos Barna.
Tanczos Barna: „Noi nu calculăm cu nicio majorare de taxe sau de impozite în 2025. Sunt convins că veniturile pot fi realizate dacă mă uit doar la plusul de 70 de miliarde de anul trecut realizat de ANAF, față de 2023.
Cred că și anul acesta, în alte condiții, conjuncturale, desigur, vor fi capabile instituțiile să aducă suficienți bani pentru a finanța acest buget. Sunt convins că și sistemele informatice vor contribui la acest lucru și nu cred că o să avem probleme cu partea de venituri.
Dar, în același timp, da, trebuie să avem și măsuri pe partea de reducere a cheltuielilor și să ținem cheltuielile sub control. An de an provocările sunt mari și Ministerul Finanțelor, și instituțiile din coordonare sau subordine sunt sub presiune constantă pentru a realiza aceste venituri. Da, sunt convins că ne vom descurca”, conform Agerpres.
Întrebat dacă vor exista excepții în ceea ce privește disponibilizările din instituțiile statului, Tanczos a explicat că excepțiile nu le decide Ministerul Finanțelor, instituție care a stabilit regulile generale la sfârșitul anului trecut.
Ministrul a subliniat, însă, că societățile de stat care sunt listate la bursă se află într-o altă situație, la fel ca și companiile care sunt pe profit de ani de zile și din dividendele realizate plătesc statului român sume considerabile.
Tanczos Barna: „După aprobarea bugetului, probabil vom mai avea o analiză în Coaliție pe această temă. Important este ca societățile de stat care sunt pe profit să își poată desfășura activitățile în mod normal, fără perturbări, iar cei care sunt pe pierderi sau sunt exagerări, acolo să se aplice cu strictețe niște reguli ale bunului simț și reguli ale comportamentului normal într-o companie de stat.”
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.