Tricomserv, companie românească specializată în producţia industrială şi fabricarea echipamentelor destinate sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare, debutează pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) cu prima listare a unei emisiuni de obligaţiuni corporative, garantate, neconvertibile, în valoare de 2,5 milioane de lei.
Potrivit unui comunicat al BVB, obligaţiunile cu simbolul bursier TRI29, în număr total de 25.000 de unităţi, au o valoare nominală individuală de 100 lei/obligaţiune şi o dobândă anuală fixă de 11%, atingând maturitatea pe 4 martie 2029, notează Agerpres.
Admiterea la tranzacţionare a emisiunii de obligaţiuni a companiei Tricomserv a fost intermediată de BRK Financial Group, în calitate de consultant autorizat. În cadrul ofertei au subscris 25 de investitori, dintre care 24 de persoane fizice şi un investitor persoană juridică.
Conform Memorandumului, Tricomserv doreşte să-şi consolideze poziţia pe piaţă producătorilor şi distribuitorilor de echipamente de uz industrial şi uz domestic şi în domeniul soluţiilor de alimentare cu apă. Piaţă echipamentelor de uz domestic prezintă un potenţial de creştere ridicat, iar o finanţare direcţionată către acoperirea acestui segment va asigura o creştere a cotei de piaţă pentru Tricomserv, se menţionează în comunicat.
Conducerea companiei intenţionează să finalizeze portofoliul actual de proiecte pentru care a încheiat acorduri în valoare totală 14,6 milioane de lei.