Îmbuteliatorul european al băuturilor Coca-Cola a anunţat luni o operaţiune de retragere masivă de pe piaţă a unor produse vândute în Europa, din cauza unui conţinut mult prea mare de clorat.
Retragerea vizează dozele şi sticlele cu băuturi mărcile Coca-Cola, Sprite, Fanta, Fuze Tea, Minute Maid, Nalu, Royal Bliss şi Tropico, care circulă începând de la finele lunii noiembrie pe pieţele din Belgia, Ţările de Jos, Marea Britanie, Germania, Franţa şi Luxemburg, notează AFP și Agerpres.
“La facilitatea noastră de producţie de la Gent efectuăm teste în cadrul procedurilor noastre de control şi de conformitate cu regulile. Aceste controale au permis să descoperim niveluri ridicate de clorat. Nu avem o cifră precisă, dar este clar că este vorba de o cantitate considerabilă”, a anunţat firma Coca-Cola Europacific Partners Belgium.
“Majoritatea produselor vizate şi nevândute au fost deja retrase de pe rafturile magazinelor şi continuăm să luăm măsuri pentru a retrage şi restul produselor de pe piaţă”, a precizat îmbuteliatorul, care adaugă că este “în contact cu autorităţile competente din fiecare din pieţele afectate”.
Potrivit site-ului web al Comisiei Europene, cloratul din alimente provine din dezinfectanţii cu clor utilizaţi în tratarea apei şi procesarea alimentelor, apa potabilă fiind de de parte principalul contributor.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.